Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au finalizat, în această săptămână, activitățile de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea, transportul și comercializarea materialului lemnos, la două societăți comerciale din comunele oltene Oboga și Vulpeni. În urma controalelor efectuate la aceste firme, oamenii legii au întocmit un dosar penal și au dat o amendă de zeci de mii de lei, după ce au constatat că una dintre ele nu este împrejmuită așa cum cere legea, iar din gestiunea acestora lipseau aproape 100 de metri cubi de lemne.
La firma din comuna Oboga, polițiștii au constatat faptul că exista o diferență de 91,41 metri cubi de material lemnos între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului. De asemenea, societatea comercială nu era imprejmuită, conform legislației în vigoare. Firma a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a celor 91,41 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 26.000 de lei.
În această cauză a fost întocmit și un dosar penal.
„Întrucât diferența dintre stocul scriptic și stocul fizic a depășit 20%, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și stocului scriptic, înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cu privire la cea de-a doua societate comercială din comuna Vulpeni, polițiștii au constatat că exista o diferență de 6,80 metri cubi de material lemnos între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului.
În acest caz, firma a fost amendată cu 20.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a celor 6,80 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
