28.5 C
Slatina
miercuri,27 mai,2026

Ultimele Articole

CJ Olt predă 15 microbuze electrice destinate transportului școlar, achiziționate printr-un proiect derulat pe AFM

- Advertisement -

Consiliul Județean Olt anunță predarea celor 15 microbuze electrice destinate transportului școlar către un număr de tot atâtea unități administrativ teritoriale beneficiare din județ. Evenimentul este programat a avea loc joi, 28 mai 2026, începând cu ora 12:30, în parcarea Bazei Sportive din strada Tudor Vladimirescu, nr. 1 B, din satul Proaspeți, comuna Curtișoara.

Peste 14 milioane de lei este valoarea investiției, proiectul fiind finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

„Proiectul, în valoare de peste 14 milioane lei, a fost finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante. Beneficiarii celor 15 microbuze electrice sunt peste 5.200 de elevi din 15 localități”, se precizează într-un comunicat de presă remis de CJ Olt.

Așadar, cele 15 microbuze electrice destinate transportului școlar ajung în comunele Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun și Curtișoara.

Investiția susține dezvoltarea unui transport școlar modern și ecologic, contribuind atât la protejarea mediului, cât și la asigurarea unor condiții mai bune și mai sigure pentru accesul copiilor la educație, subliniază reprezentanții celei mai importante instituții administrative din județ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți