27 C
Slatina
duminică,5 iulie,2026

Ultimele Articole

Eduard Udriște de la Detașamentul Mobil Jandarmi Slatina, dublu campion AJP Tour Abu Dhabi pentru a doua oară în acest an

- Advertisement -

Eduard Udriște, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a avut o nouă performanță de excepție în domeniul sporturilor de contact, reușind să cucerească două noi medalii de aur, de data aceasta în cadrul competiției AJP Tour Nationals România, desfășurată, în weekend, la București. Sportiv legitimat la „77 Laboratory” Brazilian Jiu-Jitsu Academy din Slatina și pregătit de antrenorul său Robert Naicu, jandarmul oltean a devenit astfel, pentru a doua oară în acest an, dublu campion AJP Tour Abu Dhabi.

„Astăzi (sâmbătă, 4 iulie 2026 n.r.) am reușit să câștig două medalii de aur la AJP Tour Nationals România 2026, atât la Gi, cât și la No-Gi. Pentru a doua oară în acest an sunt dublu campion AJP Tour Abu Dhabi. Am avut în față adversari extrem de bine pregătiți, selecționați din Suedia și Turcia, iar fiecare luptă a fost o provocare care m-a făcut să dau tot ce am avut mai bun. Nu am avut sponsori. Am avut însă oameni care au crezut în mine, m-au susținut și au fost alături de mine. Pentru asta vă sunt profund recunoscător. Fiecare mesaj, fiecare încurajare și fiecare gest de sprijin au contat”, a scris acesta pe pagina sa oficială de Facebook la finalul competiției de Jiu-Jitsu.

 

Iar munca lui Eduard Udriște nu se oprește aici, având în vedere că deja se pregătește pentru concursul de la Madrid.

 

„Munca nu se oprește aici. Următoarea destinație: ADCC Madrid. Continuăm să muncim, să evoluăm și să reprezentăm cu onoare România”, a spus Eduard Udriște din cadrul Detașamentului Mobil Jandarmi Slatina al Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți