19 C
Slatina
luni,13 iulie,2026

Ultimele Articole

Argeș: Doi răniți în urma coliziunii între un autoturism și o autoutilitară pe DEX 12. Circulația a fost deviată

- Advertisement -

Două persoane au fost rănite, luni dimineață, în urma coliziunii între un autoturism și o autoutilitară pe DEX 12 Pitești – Craiova, circulația în zonă fiind deviată.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, accidentul s-a produs la kilometrul 102, în zona comunei Albota, pe sensul spre Slatina.

Sensul de mers a fost blocat, traficul fiind deviat spre DN 65.

”Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au sprijinit intervenția echipajelor de acordare a primului ajutor și efectuează cercetarea locului faptei, în vederea eliberării cât mai rapide a părții carosabile”, se precizează într-o informare transmisă de IPJ Argeș.

La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere, precum și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.

”Au fost identificate două victime de sex masculin, conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.

Conform Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, se estimează reluarea normală a circulației pe DEX 12 după ora 10:00.

FOTO: ISU Argeș

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți