Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi seara, referitor la conflictul de interese, că va accepta sancțiunea prevăzută acum de lege.
‘Deci PSD vrea ca constatarea conflictului de interese să se facă pe legea veche, constatarea sancțiunii să se facă pe legea nouă. Adică să aleagă fix ce își doresc ei din ce vor ei. E foarte clar, presupusa faptă s-a întâmplat acum șase ani, atunci a fost o lege în vigoare, acum este o lege în vigoare după care am fost judecat, nu drept cum consider eu, dar bineînțeles că voi accepta sancțiunea care este acum în lege (…) Ei au zis de la tribuna Parlamentului că această lege este făcută ca să plece Fritz acasă. Adică ei nu ascund faptul că vor să o aplice retroactiv, deși cauza mea s-a judecat definitiv, cel puțin în România. (…) Asta este interdicția… și prefectul trebuie să-mi aplice sancțiunea, șase luni de zile o să primesc 10% mai puțin din salariu. Deci asta este sancțiunea care este acum în lege și încă o dată nu poți acum, șase ani mai târziu, să vii și să inventezi o nouă sancțiune’, a afirmat Dominic Fritz, la Digi24.
Președintele USR a susținut că era ‘vădit neconstituțional’ amendamentul din cauza căruia a fost respins proiectul de lege.
‘Toată această agitație este ca să îl targheteze pe Dominic Fritz, președintele USR și primarul Timișoarei. Și uitați, e foarte simplu de înțeles pentru orice cetățean. Până acum PSD a spus că trebuie să îmi înceteze mandatul, că așa scrie în lege. Acum spun fix opusul, că legea actuală pe care o avem nu include această sancțiune și vor să schimbe această sancțiune. Și nu doar că vor să schimbă această sancțiune pentru incidente în viitor, ci și pentru oricine a fost în trecut declarat în conflict de interese, asta este vădit neconstituțional și de aceea e într-un fel o capcană perfectă în mintea lor, pentru că așa pot să spună: decideți voi între Fritz și 700 de milioane de euro, doar că evident că nu funcționează Constituția așa’, a adăugat Fritz.
Dominic Fritz a subliniat că proiectul de lege respins joi va fi redepus într-o formă ‘curată’.
‘Trebuie să fim în stare, noi ca țară, noi ca democrație, să trecem legi care îndeplinesc și jalonul PNRR și care sunt în același timp și constituționale. Și tocmai de aceea vom redepune această lege într-o formă curată, nu o să mă ierte cu nimic, nu o să mă scoată din sancțiune, o să rămân declarat în conflict de interese, o să rămân cu interdicția, dar nici nu se poate retroactiva cu o altă sancțiune acum’, a menționat președintele USR.
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților.
Proiectul a întrunit 55 de voturi ‘pentru’, 28 de abțineri iar 29 de senatori nu au votat.
Un amendament propus de președintele Comisiei juridice a Senatului, Cristinel Rujan, a generat ample discuții în contradictoriu în plen. Amendamentul prevede că ‘persoanelor față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a legii le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii’.
În 18 iunie, primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese.
