22 C
Slatina
luni,3 august,2026

Ultimele Articole

Președintele Nicușor Dan – așteptat să promulge legile care sunt jaloane în PNRR

- Advertisement -

Președintele Nicușor Dan este așteptat să promulge, în această săptămână, legile aprobate de Parlament, în sesiunea extraordinară de la finalul lunii iulie, care sunt jaloane în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Sâmbătă, în contextul publicării raportului Agenției Fitch, președintele a menționat că ‘în ciuda zgomotului politic, România funcționează’.

‘Parlamentul a trecut mai multe legi care erau jaloane în PNRR și o să promulg aceste legi săptămâna viitoare. Printre ele, Codul urbanismului, o lege importantă, care este în dezbatere încă din 2019. Mă bucur că această lege importantă a trecut. Mă bucur că în ea sunt cuprinse rezultatele referendumului din București din 2024, așa cum ele au fost cuprinse pe partea financiară și în Legea bugetului pe 2026’, a afirmat șeful statului, sâmbătă, într-un mesaj video transmis de Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan a menționat că au mai rămas trei jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență.

‘Două dintre ele, Legea ANI și Legea biodiversității, vor fi dezbătute săptămâna viitoare de Parlament. Cele două Camere ale Parlamentului au fost deja convocate’, a precizat șeful statului.

De altfel, o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului este programată să se desfășoare în săptămâna 3 – 6 august.

Senatul a fost convocat într-o nouă sesiune extraordinară pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare de aproximativ un miliard de euro.

Potrivit site-ului Senatului, luni și joi sunt programate lucrări în comisiile permanente, pentru ca marți și miercuri senatorii să se reunească în ședințe de plen.

La Camera Deputaților, luni și miercuri sunt ședințe de plen cu vot final, iar marți și joi – lucrări în comisii.

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se vor afla propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității și inițiative legislative adoptate de Senat, în calitate de primă cameră sesizată.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți