Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în perioada 14 – 17 august, pe anumite tronsoane de pe A2, DN7, DN39 și DN22C, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
‘(…) potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri 14 august (ziua premergătoare zilei de sărbătoare legală), sâmbătă 15 august (ziua Adormirea Maicii Domnului), duminică 16 august și luni 17 august 2026, conform Anexei nr. 1 la Ordin’, precizează sursa citată.
Astfel, pe autostrada A2, pe traseul București – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța, circulația vehiculelor de peste 7,5 tone va fi interzisă, pe sensul București – Constanța, vineri, între orele 12:00 și 22:00, și sâmbătă, între orele 6:00 și 22:00. Pe sensul Constanța – București, restricțiile se vor aplica vineri, în intervalul 16:00 – 22:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 6:00 și 22:00.
Pe DN7, pe traseul Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem, restricțiile se aplică pe ambele sensuri, vineri, între orele 18:00 și 22:00, și sâmbătă și duminică, între orele 6:00 și 22:00, se precizează în document.
Totodată, pe DN39, între Agigea și Mangalia, restricțiile vor fi valabile pe ambele sensuri, vineri, între orele 16:00 și 22:00, precum și sâmbătă și duminică, în intervalul 6:00 – 22:00.
Pe DN22C, între Murfatlar și Cernavodă, pe sensul Murfatlar – Cernavodă, circulația vehiculelor vizate va fi interzisă duminică, între orele 6:00 și 22:00.
