16.3 C
Slatina
sâmbătă,15 august,2026

Ultimele Articole

Cseke Attila: Închiderea investițiilor prin PNRR la spitale, prioritară pentru Ministerul Sănătății

- Advertisement -

Ministrul interimar al Sănătății, precum și al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Blaj, că pe cele două șantiere de la Institutul ‘Marius Nasta’ din București și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, obiective finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se lucrează intens, iar la Institutul Inimii din Târgu Mureș sunt unele probleme legate de racordările la utilități.

‘La Ministerul Sănătății, prioritare sunt închiderea investițiilor la spitale. După cum știți, imediat după preluarea mandatului, ne-am confruntat cu câteva blocaje, care au fost și administrative, și financiare. Am avut două construcții de spitale noi unde s-au oprit lucrările, antreprenorii au plecat de pe șantier, imediat la câteva zile după preluarea mandatului, din cauza neplății facturilor și din cauza unor probleme administrative. Le-am rezolvat în scurt timp. S-au dat hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor, s-au găsit resursele financiare necesare și s-au plătit la zi aceste facturi. Drept urmare, pe ambele șantiere, dacă ne referim la Spitalul ‘Marius Nasta’ din București și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, se lucrează intens, cu sute de muncitori, și promisiunile sunt acelea că ne vom încadra în termen, chiar dacă o anumită perioadă nu s-a lucrat’, a declarat ministrul.

Cseke Attila a menționat că, la finalizare, întotdeauna mai pot să apară probleme.

‘Pot să vă spun una dintre ele. La Institutul Inimii din Târgu Mureș, marți am fost informat că avem probleme legate de racordările la utilități. Am instituit un comandament local la Prefectura județului Mureș și cred că avem speranțe bune că aceste lucruri se vor debloca’, a spus ministrul.

Cseke Attila a subliniat că implicarea trebuie să fie a tuturor. ‘Nu poate numai ministrul să rezolve sau un prefect să rezolve aceste chestiuni’, a spus acesta.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, vineri, la Blaj, la inaugurarea creșei cu numărul 103 prin programul guvernamental de construire creșe ‘Sfânta Ana’.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți