29.5 C
Slatina
joi,27 august,2026

Ultimele Articole

Ordinea publică, agricultura și colectarea veniturilor bugetare, teme de discuție în cadrul Colegiului Prefectural Olt

- Advertisement -
Sediul Instituției Prefctului – Județul Olt a găzduit joi, 27 august, ședința Colegiului Prefectural Olt, pe ordinea de zi fiind teme de interes pentru județ, de la domeniul ordinii publice și agriculturii, până la cel privind colectarea veniturilor bugetare.
Reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt a prezentat, în cadrul ședinței, activitatea desfășurată de efectivele instituției teritoariale a Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor sportive în semestrul I al anului 2026, cu accent pe măsurile adoptate pentru prevenirea incidentelor și desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente.
Direcția pentru Agricultură Județeană Olt a fost cea care a adus în atenția șefilor și reprezentanților de instituții deconcentrate oltene, prezenți la Colegiul Prefectural, ai cărui amfitrioni au fost prefectul de Olt Ștefan Nicolae și subprefectul Adrian Mihai, situația campaniei de recoltare a culturilor de toamnă, precum și principalele aspecte care caracterizează această perioadă la nivelul județului.

 

De asemenea, reprezentantul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt a prezentat analiza activității de colectare a veniturilor bugetare, fiind evidențiate principalele date și evoluții înregistrate.
„Colegiul Prefectural asigură cadrul necesar coordonării activității serviciilor publice deconcentrate și colaborării interinstituționale, în vederea aplicării unitare a politicilor publice și gestionării eficiente a problemelor de interes județean”, este mesajul transmis de reprezentanții Prefecturii Olt.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți