7.2 C
Slatina
sâmbătă,17 octombrie,2026

Ultimele Articole

Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități

- Advertisement -

România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.

‘Cred într-adevăr că aceste comitete create, inclusiv cum sunt cele de la UBB, cred că a fost printre primele universități din România care au înțeles că au nevoie de un comitet din care să facă parte și mediul de afaceri… Și am mai văzut modelul acesta la Universitatea de Vest. În consecință, trebuie să fim conștienți că România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să producă oportunități. În momentul acesta vorbim de un decalaj, iar decalajul acesta poate să conducă nu doar la pierdere de oportunități, dar poate să ducă la pierdere de generații. Ar trebui să ne mai întrebăm retoric de ce pleacă românii din țară, care sunt bine calificați? Ar trebui să ne întrebăm, dar nu retoric, cum facem să creăm oportunități pentru a le oferi un trai decent, un salariu decent, o perspectivă ocupațională și de avansare în carieră într-un mod competitiv în România’, a afirmat Cristina Chiriac, la dezbaterea online ‘Învățăm ca să muncim sau muncim ca să învățăm?’, organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

Președinta CONAF a atras atenția și asupra nivelului ridicat al șomajului în rândul tinerilor, subliniind necesitatea corelării pregătirii educaționale cu cerințele mediului de afaceri.

‘Avem aproximativ 30,8% șomaj în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, dublu față de media europeană, care este la 15,8%. Asta spune foarte mult despre discrepanțele economice ale României, nu doar despre competențele educaționale, pentru că nu suntem aici să spunem ce am putea să îmbunătățim, din punctul meu de vedere, al competențelor în zona educațională, ci dimpotrivă cum putem să aliniem zona educațională mai aproape de nevoile mediului de business’, a explicat președinta CONAF.

Potrivit acesteia, economia românească se confruntă atât cu un deficit de personal calificat, cât și cu o distribuție inegală a oportunităților de angajare între regiuni.

‘Eu sunt economist, măsor economia de mai bine de 25 de ani și vreau să vă spun ce se vede ca reprezentant al mediului de afaceri, dar mai mult ca om care angajez personal. Avem pe de o parte o temă națională despre care vorbim, deficit de oameni pregătiți, pe de altă parte de import de forță de muncă, în marea majoritatea ei, necalificată. Aceste două discrepanțe au la mijloc un lucru esențial, și anume cum este formată economia românească. Dacă înțelegem că economia românească este dependentă de consum, dacă înțelegem, de exemplu, că peste un sfert din PIB-ul României este concentrat pe zona București Ilfov, că avem patru județe care contribuie la PIB-ul României, aproximativ în jur de 45% din PIB și restul, celor 32 de județe, nu reușesc să depășească 2% individual contribuție în PIB, avem toată harta economică a României’, a susținut Cristina Chiriac.

În opinia sa, existența unei programe școlare uniforme nu poate compensa diferențele economice dintre regiuni, iar evaluarea sistemului de învățământ ar trebui să urmărească și integrarea absolvenților pe piața muncii.

‘Așadar, putem să avem o platformă, o programă școlară uniformă, putem să avem aceeași disciplină, dar oportunitățile sunt diferite. În consecință, eu cred în felul următor că în momentul în care avem competențe și avem rezultate bune din punct de vedere educațional, ar trebui să ne întrebăm sau să vedem cum facem să monitorizăm ca tineri care termină o formă de învățământ, ca să știm cât la sută din ei sunt angajabili, de ce nu sunt angajabili și ce se întâmplă, unde se rupe acest fir’, a precizat reprezentanta mediului de afaceri.

Aceasta a subliniat că mobilitatea redusă a forței de muncă, distribuția regională a locurilor de muncă și diferențele salariale sunt alte probleme care influențează integrarea profesională a tinerilor.

Dezbaterea ‘Învățăm ca să muncim sau muncim ca să învățăm?’, organizată vineri de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri și experți în educație pentru a discuta despre relația dintre învățământ și piața muncii, adaptarea programelor de studiu la cerințele economiei și impactul inteligenței artificiale asupra pregătirii profesionale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți