4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Caracalean de 25 de ani, cercetat penal după ce a făcut sex cu o copilă de 15 ani

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut joi, 11 ianuarie 2024, un tânăr cercetat pentru act sexual cu un minor. Caracaleanul, care are 25 de ani, este acuzat că a avut relații intime cu o adolescentă de 15 ani, din municipiul Caracal, la sfârșitul anului trecut, iar acum anchetatorii îl cercetează sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Tatăl copilei este care i-a alertat pe oamenii legii. Polițistii au stabilit că aceasta și-a dat acordul pentru a face sex cu tânărul.

„În fapt, la aceeași dată (11 ianuarie n.r.), polițiștii Poliției municipiului Caracal, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de un bărbat din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate. În urma activităților investigativ-operative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caracal, s-a constatat faptul că, în luna decembrie a anului 2023, tânărul ar fi întreținut acte sexuale consimnțite cu minora”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit unor surse, acest lucru s-a întâmplat pe parcursul a două zile, la finele anului trecut.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, joi, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele caracaleanului de 25 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul zilei de vineri, 12 ianuarie 2024, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale, dispunându-se măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de acesta.

Sursă foto: Arhivă (Prezentare generală reținere n.r.)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți