4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primarul din Scornicești a propus să aloce bani din bugetul local pentru realizarea mai multor investiții în oraș. Amenajarea unui loc de agrement în zona stadionului și reabilitarea și modernizarea sediului Primăriei, printre ele

- Advertisement -

Daniel Tudor, primarul de la Scornicești (FOTO), a propus realizarea mai multor investiții în oraș din bugetul local de pe acest an, iar printre acestea se numără amenajarea unui loc de agrement lângă stadion, reabilitarea și modernizarea sediului Primăriei, precum și asfaltarea și betonarea mai multor străzi din unele sate ale urbei se numără printre acestea.

„În calitatea pe care o am la nivel de Unității Administrativ Teritoriale Scornicești, transparența și comunicarea sunt elemente fundamentale în relația cu dumneavoastră, cetățeni ai orașului Scornicești. De aceea, vă informez, că pe lângă proiectele aflate în implementare pe raza orașului Scornicești – asfaltarea drumurilor, extinderea rețelei de gaze naturale, reabilitarea blocurilor, reabilitarea școlilor, extinderea rețelei de apă și canalizare, în bugetul de anul acesta, am propus pentru anul în curs printre altele și următoarele investiții: betonarea/asfaltarea străzilor secundare din satele Bălțați și Bircii; asfaltare strada Giurgiului; asfaltarea străzii principale din satul Teiuș; asfaltare strada Tătulești; construirea unui loc de agrement și reabilitarea toaletei publice în zona Stadionului ‘Viitorul’; construirea unui nou bloc ANL; construirea unui teren multifuncțional de sport în satul Negreni; recondiționarea fațadei la blocul ANL din centrul orașului; reabilitare și modernizare sediu primărie; construirea unui parc fotovoltaic; betonare alei zona centru”, a declarat edilul.

Primarul din Scornicești a mai spus că pe lângă toate aceste proiecte a mai propus și alocarea unor sume de bani, necesare întocmirii documentațiilor de avizare, pentru următoarele proiecte cu fonduri europene și guvernamentale nerambursabile, care vor urma a se derula în oraș.

Potrivit edilului Daniel Tudor, bugetul urbei urmează a fi aprobat în cadrul ședinței Consiliului Local Scornicești ce va avea loc vineri, 9 februarie 2024.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți