0.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat de 57 de ani, din Spineni, găsit fără suflare după ce locuința sa a fost distrusă de un incendiu puternic

- Advertisement -

Pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în satul Vineți al comunei oltene Spineni, pentru a stinge un incendiu devastator ce a izbucnit la o locuință în cursul serii de miercuri, 3 aprilie. În sprijinul militarilor au acționat și pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Spineni, cu o autospecială de stingere. Din păcate, un bărbat de 57 de ani, proprietar al casei, a fost surprins în interior și, din păcate, salvatorii l-au găsit fără suflare după ce au reușit să stingă focul.

Fiul olteanului, care are 20 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale suferind un atac de panică.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două camere de locuit și la acoperișul casei, proprietarul fiind surprins în interiorul locuinței. După asigurarea accesului în locuință, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit decedat, cu arsuri pe aproximativ 60 la sută din suprafața corpului. La spital a fost transportat și fiul proprietarilor, în vârstă de 20 de ani, cu atac de panică. În urma evenimentului au ars aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul casei și bunurile din două camere de locuit”, a declarat căpitan Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Potrivit aceleiași surse, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost utilizarea unui lichid inflamabil pentru aprinderea focului în sobă.

Sursă foto: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți