Pentru repartizarea locuintelor sociale de catre autoritatea administratiei publice locale persoanelor indreptatile, este necesara constituirea unui fond de locuinte sociale, masura fiind impusa de numeroasele solicitari adresate institutiei. Ocuparea unei locuinte sociale este insa dependenta de stocul limitat de locuinte sociale disponibile la nivel local, iar dreptul instituit prin lege persoanelor cu venituri precare de a solicita consiliului local al localitatii de domiciliu inchirierea unei locuinte nu devine efectiv decat in masura in care consiliile locale au in administrare astfel de locuinte si pot subventiona din fonduri proprii chiria beneficiarilor. Fata de aceste aspecte, participarea unitatii administrativ-teritoriale la licitatia organizata de lichidatorul judiciar al SC Concis SA in vederea achizitionarii sediului societatii, ar putea raspunde nevoii celor aflati in imposibilitatea de a-si asigura o locuinta, se arata in expunerea de motive care a stat la baza initierii proiectului de hotarare.
in prezent, Primaria Slatina dispune de 179 de locuinte sociale, in timp ce la institutie au fost depuse nu mai putin de 450 de dosare prin care cei fara casa solicita o asemenea locuinta.
Primaria vrea sa cumpere sediul firmei Concis pentru a-l transforma in locuinte sociale
- Advertisement -
- Advertisement -