Fost primar al localității sale natale, Cungrea, acum senator PSD de Olt, Liviu Voiculescu păstrează și anul acesta tradiția, organizând în comuna din nordul județului o nouă ediție a competiției sportive „Cupa Primăverii la minifotbal”.
Este ediția cu numărul VIII și este programată a se desfășura în ziua de Florii, cu începere de ora 14:00, pe terenul sintetic din Oteștii de Sus.
Potrivit lui Cosmin Vlad, primarul din Cungrea, ca și participanți sunt acceptați doar jucători din satele comunei oltene.
„Continuând o tradiție de peste opt ani, vă invităm duminică, 28 aprilie, începând cu ora 14:00, la ediția a VIII-a a Cupei Primăverii la minifotbal, pe terenul sintetic din satul Oteștii de Sus. Vor fi acceptați doar jucători din satele comunei noastre. Fiind și marea sărbătoare a Floriilor, vă așteptăm cu mic cu mare să petrecem câteva ore minunate împreună, așa cum o facem noi, cungrenii, an de an. Organizator este senatorul Liviu Voiculescu”, a declarat edilul Cosmin Vlad.