Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, după ce în mediul online au fost postate imagini în care se observă că mai multe persoane, cu autoutilitare în care se aflau pachete, se deplasau pe străzile unei localităţi.
Incidentul s-ar fi produs în ziua de 4 mai, în comuna Ianca, iar în pachetele din autoutilitare ar fi fost făină şi mălai, alimente ce ar fi fost împărţite localnicilor. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în acest caz, după apariţia imaginilor în mediul online.
„La data de 9 mai a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 4 mai a.c., mai multe persoane ar fi împărţit locuitorilor comunei Ianca, din judeţul Olt, pachete cu produse alimentare.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
FOTO: Captură video apărut în mediul online