0.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Festivalul călușăresc „Ilie Martin” de la Colonești, la ediția cu numărul XX. Emilia Dorobanțu, Maria Ghinea și Vali Vijelie cântă la zi de sărbătoare

- Advertisement -

Ziua de Sfântul Prooroc Ilie înseamnă dublă sărbătoare pentru locuitorii comunei Colonești. Pe lângă celebrarea zilei onomastice, stadionul din localitate găzduiește ediția jubiliară a Festivalului Călușăresc „Ilie Martin”. Primăria și Consiliul Local Colonești, în parteneriat cu Consiliul Județean Olt, au pregătit multe surprize, iar pe lângă spectacolele cetelor de călușari din mai multe localități din județele Olt și Argeș, la ediția XX a evenimentului cultural artistic vor fi și recitaluri susținute de mari soliști de muzică românească ai momentului, cap de afiș fiind Emilia Dorobanțu, Maria Ghinea, Vali Vijelie și Nicolae Datcu.  

Festivalul va debuta în jurul orei 15:00 a zilei de sâmbătă, 20 iulie 2024, cu cuvântul de deschidere al edilului localității oltene, Nicolae Stan, precum și cu mesajele venite din partea invitaților. Apoi, de la ora 15:10 și până la ora 18:00 pe scenă vor evolua în spectacol formațiile de călușari din localitățile Colonești, Scornicești, Hârșești, Stolnici, Dobrun, Oporelu, Vâlcele, Potcoava, Bârla, Osica de Jos, Curtișoara și, bineînțeles, Ansamblul călușăresc „Ilie Martin”.

Iar de la ora 18:00 încep recitalurile susținute de artiștii Nicolae Datcu, Diana și Cornel Țițirigă – ora 19:00, Maria Ghinea – 20:00, Emilia Dorobanțu – 21:00 și Vali Vijelie – ora 22:00, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra Cornel Țițirigă.

Evenimentul cultural se va încheia undeva spre la miezul nopții, când publicul va asista la un spectacol de lumină și culoare, precum și la un superb foc de artificii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți