Vizită fulger vineri, 19 iulie, în Slatina, a lui Nicolae Ciucă, președintele Senatului României și al Partidului Național Liberal. Acesta s-a întâlnit cu zeci de membri ai Filialei județene Olt a PNL, motivul întrevederii cu acesta fiind felicitarea liberalului Mario De Mezzo, primarul ales al Slatinei în urma alegerilor locale din data de 9 iunie.
Întreaga filială a fost felicitată de șeful liberalilor, membrii PNL ascultând cu atenție și discursul lui Nicolae Ciucă, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare ce vor avea loc la sfârșit de lună noiembrie, început de lună decembrie 2024.
„Astăzi (vineri, 19 iulie n.r.), Filiala Olt a Partidului Național Liberal s-a bucurat de vizita domnului președinte, Nicolae Ciucă. Discuția a debutat cu o analiză asupra alegerilor locale și europarlamentare în care PNL Olt a făcut o figură foarte frumoasă reușind să câștige municipiul-reședință de județ, lucru pentru care filiala noastră a fost felicitată de domnul președinte. Au urmat discuții libere cu primarii liberali din Olt, iar domnul președinte, Nicolae Ciucă și-a prezentat viziunea asupra României și a transmis un mesaj de încurajare și responsabilizare în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare ce vor avea loc la finalul acestui an”, au transmis reprezentanții PNL Olt prin intermediul unei postări făcută pe pagina oficială a formațiunii politice.
Nicolae Ciucă a poposit în Slatina, după ce s-a întâlnit și cu liberalii din Dolj.
„Continui seria întâlnirilor cu membrii PNL, astăzi (vineri n.r.), alături de colegii din Filiala Olt. Alegătorii de dreapta au demonstrat mereu că deciziile lor pot modela viitorul României. De aceea, vreau să vorbesc cu cât mai mulți membri și alegători PNL despre viziunea mea pentru o Românie mai prosperă. Pentru că viitorul unei țări se construiește dintre oameni, pentru oameni”, a scris șeful PNL-iștilor pe pagina sa oficială de socializare.