Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a transmis vineri, 23 august, că la sfârșitul lunii iulie a acestui an în evidențele instituției erau înregistrați nu mai puțin de 7.368 șomeri, din care 3.249 femei, iar rata șomajului a fost de 5,51%. Comparativ cu prima lună a verii, când rata șomajului a fost de 5,47 la sută, în luna trecută acest indicator a înregistrat o creștere de 0,04 puncte procentuale. Din totalul oltenilor fără un loc de muncă, cei mai mulți, respectiv 1.750, au peste 55 de ani, aceștia fiind urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani, în număr de 1.737.
Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt, spune că, din totalul de 7.368 olteni fără job, 1.019 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 6.349 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.143 șomeri provin din mediul rural, restul de 1.225 fiind din mediul urban.
Pe grupe de vârste, structura șomajului la final de lună iulie arată astfel: sub 25 de ani – 528, între 25 și 29 de ani – 612, între 30 și 39 de ani – 1.114, între 40 și 49 de ani – 1.737, între 50 și 55 de ani – 1.627 și peste 55 de ani – 1.750.
Cei mai mulți olteni fără job continuă să rămână cei care au terminat doar opt clase.
„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Olt – 42,68%, apoi șomerii cu nivel de instruire primar și fără studii – 21,42 la sută, urmați de cei care au absolvit învățământul profesional – 17,26%. Șomerii cu nivel de studii liceale reprezintă 14,33 la sută, cei cu studii postliceale 1,18%, iar cei cu studii superioare au o pondere de 3,12 la sută”, a declarat reprezentantul AJOFM Olt.
Sursa citată a mai spus că structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.585 persoane foarte greu ocupabile, 3.374 greu ocupabile, 1.284 mediu ocupabile, iar 125 sunt persoane ușor ocupabile.
„Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt”, a adăugat purtătorul de cuvânt al instituției.