2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

S-au finalizat lucrările de reabilitare a sectorului care străbate județul Olt din DN 6 – E 70 Alexandria – Craiova

- Advertisement -

Județul Olt este străbătut de două drumuri naționale și europene importante. Dacă unul este DN 65 – E 574, celălalt este DN 6 – E 70, acesta din urmă fiind reabilitat între Alexandria și Craiova, în județul Olt lucrările desfășurându-se între comunele Stoenești și Drăghiceni. Iar proiectul a fost dus la bun sfârșit, fiind vorba despre modernizarea a 48 de kilometri, dar și despre refacerea completă a șapte poduri și două pasaje.

Cei responsabili de proiect, a cărui valoare este de puțin peste 386 milioane de lei, din care peste 275 de milioane lei este suma atrasă prin Fondul European de Dezvoltare Regională, au susținut miercuri, 28 august 2024, o conferință de presă în Sala Europa a Consiliului Județean Olt, în cadrul căreia s-a anunțat încheierea lucrărilor.

Prin reparațiile de anvergură efectuate la acest tronson de drum, traficul rutier între Alexandria și Craiova va fi unul de calitate, a anunțat inginer Ion Stancu, coordonator al contractului: „Lucrările care fac obiectul contractului se regăsesc pe teritoriul județului Olt, mai puțin sectorul aflat între kilometrii (km) 172-182 și km 176+800 aflat în administrarea Primăriei Caracal și fac parte din investiția Reabilitare DN 6 Alexandria – Craiova. Finanțarea acestui proiect a fost prin Programul Operațional Infrastructură Mare. (…) Au fost reabilitați 48 de kilometri de drum național, șapte poduri și două pasaje peste liniile electrificate. Au fost amenajate 13 intersecții cu drumuri clasificate, 118 intersecții cu drumuri laterale neclasificate, 29 de podețe transversale, două parcări de odihnă cu iluminat. Beneficiile sunt multiple: asigurarea unei legături rutiere de calitate între Alexandria și Craiova, creșterea eficienței economice a rețelei de transport și sporirea mobilității cu reducerea timpului de călătorie între Alexandria și Craiova”.

Ionuț Ivan, vicepreședinte al CJ Olt, a declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă (FOTO) că finalizarea acestui proiect reprezintă un pas important pentru infrastructura rutieră din județ: „Este un pas semnificativ pentru infrastructura rutieră din județul Olt, cei 48 de kilometri din drumul național vor facilita conectarea județului Olt la drumurile rutiere naționale, este important pentru județul Olt”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți