Programul „Litoralul pentru toţi”, care va demara la data de 1 septembrie, promite reduceri de până la 70% la cazări, însă doar un român din patru este decis să profite de aceste oferte, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi.
Potrivit Reveal Marketing Research, principalele bariere cu care se confruntă românii în a ajunge la mare în extrasezon sunt: lipsa fondurilor (52%), preferinţa pentru alte destinaţii (38%), lipsa timpului (28%) sau începerea şcolii (23%).
De asemenea, în privinţa influenţei pe care începerea şcolii o are asupra deciziei de a profita de această ofertă, 41% din eşantionul chestionat consideră că acest factor contează destul de mult sau foarte mult. Această influenţă este mai pronunţată în rândul tinerilor între 18-24 de ani (60%), persoanelor cu vârste între 35 şi 44 de ani (52%) şi celor care au copii (61%, faţă de 23% în a celor fără copii).
În cazul celor care aleg să-şi petreacă un sejur la mare prin programul „Litoralul pentru toţi”, pe lista celor mai populare destinaţii apar: Mamaia (36%), Eforie Nord (32%), Costineşti (26%) şi Vama Veche (20%).
Rezultatele studiului citat relevă faptul că trei sferturi (75%) dintre români au auzit de iniţiativa „Litoralul pentru toţi”, care oferă diverse opţiuni de cazare la preţuri extrem de atractive, iar dintre aceştia aproape jumătate (49%) sunt încântaţi de acest program, în special reprezentanţii Generaţiei Z, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani (73%) şi cei cu venituri mici de sub 3.000 de lei (55%).
În ceea ce priveşte intenţiile de călătorie pe litoralul românesc în această perioadă, 24% dintre români afirmă că vor beneficia de oferta „Litoralul pentru toţi” şi că vor merge cu siguranţă la mare, în timp ce 19% încă nu s-au decis.
„O analiză mai detaliată arată că staţiunile Mamaia şi Eforie Nord sunt mai populare în rândul persoanelor cu vârste între 35-44 ani, înregistrând procente de 43% şi, respectiv, 38%. Aceste date sugerează că aceste destinaţii oferă facilităţi şi activităţi mai atractive pentru familiile şi turiştii din această categorie de vârstă. Pe de altă parte, Costineşti şi Vama Veche atrag în special tinerii, aceste staţiuni fiind cunoscute datorită atmosferei lor animate şi vieţii de noapte active. Aşadar, Costineşti este o destinaţie mai atrăgătoare pentru tinerii între 18-24 ani (39%), în timp ce Vama Veche este preferată în mai mare măsură atât de cei între 18-24 ani (35%), cât şi de tinerii între 25-34 ani (31%)”, se precizează în cercetarea de specialitate.
Două treimi dintre respondenţi (66%) consideră că ofertele de cazare incluse în programul „Litoralul pentru toţi” din acest an sunt conforme cu aşteptările lor, însă 28% le văd sub nivelul aşteptărilor, în special persoanele fără copii (32%, comparativ cu 26% în cazul celor fără copii) şi cele cu venituri sub 3.000 de lei (37%).
Pe ansamblu, analiza citată evidenţiază faptul că hotelierii promit reduceri de până la 70% la cazări, începând din 1 septembrie. Cu toate acestea doar un român din patru s-a arătat interesat să profite de aceste oferte din extrasezon.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 22 – 27 august 2024 pe un eşantion 1.056 de respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.
Sursa: AGERPRES.ro