5.2 C
Slatina
marți,3 decembrie,2024

Ultimele Articole

PSD Slatina: „Administrația locală nu se face prin șantaj și amenințări, domnule Mario De Mezzo”

- Advertisement -

După ce miercuri consilierii locali social democrați slătineni s-au abținut în a aproba proiectul de hotărâre privind achiziționarea unor clădiri și terenuri care aparțin Hidroconstrucția Slatina cu suma de 2,2 milioane de lei de la bugetul local în ședința extraordinară de îndată, joi după-amiaza, când a fost convocată o nouă ședință de îndată a CL, aleșii PSD nu s-au mai prezentat deloc. Așadar, proiectul nu a trecut nici de această dată din lipsă de cvorum, fiind prezenți doar cinci consilieri dintr-un total de 21.

Iar ceea ce vrea noua conducere liberală a Primăriei nu este în regulă, sunt de părere membrii organizației municipale Slatina a PSD care spun că „administrația locală nu se face prin șantaj și amenințări, domnule Mario De Mezzo”.

Motivul invocat este acela că „echipa consilierilor locali PSD Slatina nu poate vota un proiect care nu are atașate toate documentele care justifică urgența primarului Mario De Mezzo de a cheltui 2,2 milioane de euro din bugetul local pentru achiziționarea unor clădiri și terenuri care aparțin Hidroconstrucția Slatina!”.

„În plus, așa cum ar trebui să știe și edilul, proiectele de patrimoniu nu se votează în ședințe extraordinare de îndată, adică pe repede înainte, ci în ședințe de Consiliu Local organizate conform Codului Administrativ! Atâta timp cât primarul Mario De Mezzo nu prezintă un proiect clar de dezvoltare a terenurilor pe care vrea să le cumpere cu banii slătinenilor, considerăm că tot acest nou scandal promovat intens pe rețele de socializare face parte din circul specific campaniilor electorale ale PNL Olt! Șantajul și amenințarea consilierilor locali PSD, presiunea și agresivitatea față de acești oameni care au primit votul slătinenilor pentru a-i reprezenta în Consiliul Local, care au familii, copii și care au devenit noile ținte din circul lui De Mezzo sunt ilegale și imorale!”, se arată într-un comunicat de presă remis de PSD Slatina.

De aceea, consilierii locali social democrați slătineni fac apel la primarul Mario De Mezzo „să își exercite mandatul respectând Constituția și legile țării, pentru binele locuitorilor municipiului și să nu uite că Slatina suntem fiecare dintre noi!”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți