Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
„Coaliţia pro-europeană mi-a propus un candidat pe care m-am decis să îl accept”, a spus şeful statului, luni, la Palatul Cotroceni.
Dimineaţă, liderii PSD, PNL, UDMR şi ai minorităţilor au semnat, la Parlament, acordul politic premergător formării coaliţiei de guvernare.
„Faza negocierilor pentru noul guvern s-a încheiat. Coaliţia pro-europeană, formată din PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi, s-a hotărât să construiască o majoritate şi un guvern. Astăzi, deja, în Parlament, s-a verificat această majoritate şi este certă. Coaliţia pro-europeană mi-a propus un candidat pe care am decis să-l accept. În consecinţă, desemnez pentru poziţia de prim-ministru al Guvernului României pe domnul Marcel Ciolacu”, a afirmat Iohannis.
El a repetat că respectiva coaliţie este una „pro-europeană, pro-România, care are toate şansele să continue parcursul foarte bun al României după reuşitele economice indiscutabile, după intrarea României în spaţiul Schengen”.
„Cred că vor face faţă foarte bine problemelor cu care, acum, cert, ne confruntăm, construirea bugetului şi stabilirea calendarului pentru alegerile prezidenţiale”, a completat preşedintele.
Luni, Klaus Iohannis a avut încă o rundă de consultări cu liderii coaliţiei, înainte de anunţarea premierului desemnat.
„Felicitări, un prim pas necesar, important. Sunt foarte bucuros că aseară s-a ajuns la un acord foarte bun de coaliţie şi deja astăzi avem prima dovadă palpabilă că funcţionează”, le-a spus preşedintele liderilor PSD, PNL, UDMR şi Minorităţilor.