9.7 C
Slatina
joi,9 ianuarie,2025

Ultimele Articole

Sute de intervenții pentru pompierii din județ, în minivacanțele de Anul Nou și Bobotează. Zece au fost incendii

- Advertisement -

Peste 800 de pompieri olteni s-au aflat în dispozitiv, în perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, pentru asigurarea intervenției în situații de urgență la nivelul județului Olt. 12 amenzi, în cuantum de peste 120.000 de lei, au fost date în acest interval de timp, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt gestionând nu mai puțin de 630 de apeluri de urgență 112.

Salvatorii au acționat cu forțele și mijloacele din dotare la 127 de cazuri, majoritatea acestora fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.Salvatorii au fost pregătiți să acționeze cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Pentru siguranța cetățenilor care au ales să petreacă noaptea de Revelion în spațiile cu aglomerări de persoane, în ultimele zile din 2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, au desfășurat patru acțiuni de îndrumare și control la unități de alimentație publică din județul Olt. În urma controalelor desfășurate, pentru neregulile de la legislația în domeniul securității la incendiu, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 120.500 de lei. În perioada minivacanței de Revelion, pompierii militari din cadrul ISU Olt au gestionat 630 de apeluri primite prin intermediul Numărului Unic 112, intervenindu-se cu forțele și mijloacele din dotare în 127 de situații. Cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, de către echipajele SMURD Olt, respectiv 105 intervenții, dar s-au înregistrat și zece incendii, în urma cărora nu au rezultat victime sau pagube materiale importante”, a declarat sergent major Alina Oprea, purtător de cuvânt al ISU Olt.

„Salvatorii au fost pregătiți să acționeze cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Pentru siguranța cetățenilor care au ales să petreacă noaptea de Revelion în spațiile cu aglomerări de persoane, în ultimele zile din 2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, au desfășurat patru acțiuni de îndrumare și control la unități de alimentație publică din județul Olt. În urma controalelor desfășurate, pentru neregulile de la legislația în domeniul securității la incendiu, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 120.500 de lei. În perioada minivacanței de Revelion, pompierii militari din cadrul ISU Olt au gestionat 630 de apeluri primite prin intermediul Numărului Unic 112, intervenindu-se cu forțele și mijloacele din dotare în 127 de situații. Cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, de către echipajele SMURD Olt, respectiv 105 intervenții, dar s-au înregistrat și zece incendii, în urma cărora nu au rezultat victime sau pagube materiale importante”, a declarat sergent major Alina Oprea, purtător de cuvânt al ISU Olt.

În noaptea de Revelion, pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, au asigurat măsurile de prevenire a situațiilor de urgență la spectacolul în aer liber desfășurat în Parcul Tineretului, în noaptea de Anul Nou.

„Recomandăm cetățenilor să respecte toate măsurile de prevenire, iar informații privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro și prin intermediul aplicației de mobil Departamentul pentru Situații de Urgență care poate fi descărcată gratuit pentru terminalele mobile”, a adăugat reprezentantul salvatorilor din județ.

Sursă foto: Internet – imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți