I.L.Caragiale – 160 de ani de la nastere. Omagiu la Biblioteca Judeteana si la scoala de Politie

De asemenea, la scoala de Politie Nicolae Golescu din Slatina a fost proiectat filmul O scrisoare pierduta. Preambulul manifestarilor l-a asigurat directorul bibliotecii, Paul Matiu.
Evenimentul de ieri a fost marcat si de Google, care a afisat logoul de inceput cu un desen reprezentand chipul marelui classic al literaturii romane.
Tot in acest an, in luna iunie, se vor marca 100 de ani de la moartea marelui dramaturg.
Nascut la 30 ianuarie 1852, in satul Haimanale – astazi I.L. Caragiale – judetul Dambovita, Ioan Luca Caragiale a urmat Gimnaziul Petru si Pavel din Ploiesti, studiile liceale terminandu-le la Bucuresti. Atras de teatru, a urmat, in cadrul Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, Clasa de mimica si declamatie a unchiului sau, Costache Caragiali (1868-1870). A frecventat apoi sedintele Junimii (1877-1878), in revista careia, Convorbiri literare, isi va publica principalele piese de teatru.
De-a lungul timpului, a ocupat diferite functii: copist la Tribunalul de Prahova, sufleur, la Iasi, in trupa lui Mihail Pascaly, sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti, redactor la revista Ghimpele (1873-1875), la ziarul Timpul (1878-1881), revizor scolar, functionar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular Sf. Gheorghe din Bucuresti, director general al teatrelor (in stagiunea 1888/1889).
A editat revista de umor in format de buzunar Claponul (mai – iunie 1877), un Calendar al Claponului (1878), apoi ziarul Moftul roman (1893, impreuna cu A. Bacalbasa; 1901) si revista Vatra (1901, impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc).
in primavara anului 1905 s-a stabilit la Berlin, autoexilandu-se, impreuna cu familia, in urma deceptiilor din plan social si cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa Napasta.
Dupa debutul in gazetarie de la 21 de ani in revista Ghimpele, unde a sustinut rubricile Varietati si Una-alta (1873-1875), a continuat sa colaboreze la numeroase publicatii ale vremii cu cronici dramatice, schite, traduceri: Albina Carpatilor, Convorbiri literare, Epoca, Literatura si arta romana, Noua revista romana, Romanul, Telegraful, Tribuna, Universul literar, Viata noua.
De o valoare deosebita sunt articolele sale pe teme sociale sau politice aparute in presa, dintre care se detaseaza articolul-pamflet Din primavara pana-n toamna, publicat in revista vieneza Die Zeit (1907). in scrierile sale (piese de teatru, schite, farse), Caragiale a satirizat lumea pitoreasca a Capitalei si provinciei de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, afirmand ca nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decat rasul.
S-a remarcat cu predilectie in dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri: comedia in doua acte O noapte furtunoasa (1878, premiera la 18 ian. 1879 la Teatrul National din Bucuresti, publicata in Convorbiri literare, in octombrie.- noiembrie 1879) – capodopera a dramaturgiei romanesti, farsa intr-un act Conul Leonida fata cu Reactiunea (1880, publicata la 1 februarie, premiera la 16 aprilie 1912, la Teatrul National din Bucuresti), comedia in patru acte O scrisoare pierduta (1884, premiera la 13/25 noiembrie 1884 la acelasi teatru), comedia in trei acte D-ale carnavalului (1885, jucata la 8 aprilie si publicata la 1 mai); drama Napasta (1890, premiera in acelasi an, la 3 februarie), alaturi de cateva piese de mai mica valoare, scrie agerpres.ro.
A mai lasat studiul teatral Cercetarea critica asupra teatrului romanesc (1878), a tradus cateva lucrari dramatice din literatura universala (tragedia in versuri Roma invinsa, de Al. Parodi, reprezentata la Teatrul National din Bucuresti la 21 mai 1878; La Camaraderie, de E. Scribe.
Primul volum al lui Caragiale, Teatru, prefatat de Titu Maiorescu, prin studiul sau din 1885, Comediile d-lui I. L. Caragiale, a aparut in cursul anului 1889. Creator al schitei in literatura romana, a scris numeroase Momente si Schite, asemanatoare teatrului, prin fondul lor dramatic si comic: Domnul Goe, Vizita, Bubico, Tren de placere, Petitiune, Caldura mare, Un pedagog de scoala noua, Ultima ora, Inspectiune, High-life, Telegrame, Justitie etc.
Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observatie psihologica si naturalista (O faclie de Pasti, Pacat, Doua loturi, in vreme de razboi) si fantastica (La hanul lui Manjoala, Kir Ianulea). A tradus din Mark Twain, Chearles Baudelaire, Edgar Allan Poe s.a., iar opera sa a fost, la randul ei, tradusa in numeroase limbi.
La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a incetat din viata subit in locuinta sa de la Berlin din cartierul Schoneberg, bolnav fiind de arteroscleroza. Mai tarziu, a fost inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti, nu departe de Mihai Eminescu. A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Romane (28 octombrie 1948).
Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a facut un ocol prin fata Teatrului National si a continuat apoi drumul pana la cimitir, in fruntea miilor de bucuresteni care au luat parte, la aceasta solemnitate aflandu-se toti marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Emil Garleanu, Cincinat Pavelescu, st. O. Iosif, Ovid Densusianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N.D. Cocea si altii.