Peste 9,7 milioane de apeluri au fost primite la Serviciul de urgență 112 în 2024, cu un milion mai puține față de anii anteriori, a informat, luni, Serviciul de Telecomunicații Speciale.
‘În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Diferența de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont’, se arată într-un comunicat al STS transmis AGERPRES.
Potrivit comunicatului, această scădere ‘semnificativă’ reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, operatorii mobili și producătorii de telefoane mobile și echipamente de comunicații mobile. În contextul evoluției și diversificării soluțiilor și serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicațiilor de urgență, aceste entități au susținut adoptarea unor măsuri ce îmbunătățesc funcționarea Serviciului 112.
Sursa: STS
Totodată, a explicat STS, rezultatul se datorează și parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne care au acționat în forță în cursul anului trecut prin sancționarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență, precum și campaniilor susținute de conștientizare a cetățenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esențial și eforturilor autorităților de a informa populația cu privire la situațiile care necesită intervenția serviciilor de urgență.
Cele mai multe dintre urgențele înregistrate la 112 în cele 12 luni ale anului trecut au fost cazurile medicale – 63,39%.
Distribuția apelurilor a fost următoarea: Ambulanță – 48%, Poliție – 24,57%, ISU-SMURD – 19,05%, Jandarmerie – 6,21%, alte agenții – 2,17%.
Cetățenii cei mai responsabili care au sunat la 112 în anul 2024 sunt din județul Cluj – 70,32%, urmați de cei din București-Ilfov – 69,09%, Bihor – 68,91%, Timiș – 68,24% și Iași – 67,41%.