2.2 C
Slatina
marți,4 februarie,2025

Ultimele Articole

Parlament – buget 2025. Proiectele legii bugetului de stat și bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2025 intră în comisii

- Advertisement -

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și cel al bugetului asigurărilor sociale de stat intră marți dimineața în dezbaterea comisiilor parlamentare.

Începând cu ora 8,00, comisiile de specialitate vor examina și vor trebui să dea avize pe bugetele ordonatorilor de credite, după care acestea vor fi dezbătute pe rând în comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului.

Miercuri, începând cu ora 14,00, conform programului anunțat până în prezent, Senatul și Camera Deputaților se reunesc în plen pentru dezbaterea celor două acte normative.

Votul final este programat pentru joi.

Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.

‘Am adoptat bugetul la care am lucrat aproape patru săptămâni. Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pe lângă investiții, avem fonduri suficiente să plătim salarii și pensii. Punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale’, spunea ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți