6.2 C
Slatina
miercuri,5 februarie,2025

Ultimele Articole

Olt: Mii de lebede și alte păsări, într-un permanent spectacol al naturii în SPA-ul Valea Oltului Inferior

- Advertisement -

Mii de lebede, lișițe, rațe sălbatice, cormorani, egrete, pescăruși și alte felurite păsări oferă permanent o spectaculoasă priveliște pe râul Olt, de la Râmnicu Vâlcea până la Izbiceni, la vărsarea în Dunăre, peisajul fiind unul însuflețit chiar și în zilele reci de iarnă.

Zona, declarată arie de protecție specială avifaunistică – situl Natura 2000 ROSPA0106 Valea Oltului Inferior – oferă habitatul prielnic pentru 94 de specii de păsări, dintre care 13 sunt specii de păsări protejate în Uniunea Europeană, potrivit specialistului în biodiversitate din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Olt, Ion Croitoru.

Cârdurile de lebede, presărate pe luciul apei în zona podului peste râul Olt de la Slatina, îi fac adesea pe trecători să oprească pentru a le surprinde în imagini și a le admira.

‘Priviți! Un mascul de lebădă desfășoară mișcări de curtare!’, indică Ion Coitoru, aflat pe podul peste Olt, spre largul apei, unde în depărtare o lebădă își mișcă grațios aripile.

Sunt câte 100-150 de exemplare de lebede pe fiecare lac de acumulare, mai numeroase la Slatina datorită adâncimii mai mici a apei, ce le permite să găsească hrană suficientă.

‘Aici sunt în jur de 150 de exemplare, dacă punem un număr de 100 de exemplare pe lac, sunt undeva la 1.500-2.000 de exemplare de lebede în județul Olt, de la Drăgășani până la vărsarea râului în Dunăre, cele mai multe fiind în zona lacurilor care au apa mai puțin adâncă, mă refer la Slatina, pentru că în zona podului nu au fost exploatări de balast și de asta apa nu are o adâncime foarte mare, iar ele găsesc destul de hrană. În primul rând, lebedele și toate speciile care migrează, o parte dintre ele migrau în Delta Dunării. Având în vedere că în urma îndiguirii Oltului s-au creat niște habitate de ape lente, ele au înțeles că aici găsesc aceleași condiții ca și în Delta Dunării’, a explicat Ion Croitoru.

Mergând pe malul Oltului dinspre Slatina spre Slătioara, alte zeci de lebede, dar și stoluri întunecate de lișite, însuflețesc peisajul unei zile reci de iarnă.

În aval, spre Ipotești, unde sunt mai multe insulte cu zone de cuibărire chiar între cele două maluri ale Oltului, peisajul se animă mai mult.

Câțiva cormorani își usucă penele pe o insulă de nisip, lișițele se învârt în cerc, o egretă se încălzește la soare, iar sunetele pescărușilor râzători ce zboară deaspura apei cu mișcări ample străpung liniștea dimineții reci de iarnă pe Olt.

În zona Ipotești, copacii și arbuștii de pe insulele rezultate în urma exploatărilor de balast sunt plini de cuiburi de păsări și e freamăt în orice direcție privești.

‘Exploatările de balast au creat anumite zone în care, efectiv, păsările și-au găsit loc de cuibărit și de hrană, de refugiu, pe timp de noapte, când poposesc să doarmă ‘cu copiii’, pentru că este mai dificil să vină, să stea pe mal, în condițiile în care sunt alte specii de animale care le vânează, mă refer aici la șacal, la vulpe, dacă dau peste un cuib, mănâncă toate ouăle’, a spus Ion Croitoru.

Specialistul de la APM Olt a arătat că râul Olt și terenurile limitrofe malurilor sunt cuprinse în Aria Specială de Protecție (SPA) avifaunistică Valea Oltului Inferior.

‘Pe Olt avem arii protejate de importanța avifaunistică. În accepțiunea Directivei Păsări, le zice SPA-uri, Arii Specială de Protecție. Aria asta include și anumite zone din alte arii naturale protejate. De exemplu, Valea Oltului inferior include o arie naturală protejată pentru protecția habitatelor, în zona Reșca (Dobrosloveni) este pădurea Reșca. În 2004 s-au declarat ca arii naturale protejate lacul Izbiceni, lacul Strejești, lacul Slatina și Malu Roșu. Astea au fost desemnate ca SPA-uri, arii de protecție specială avifaunistică. Pe lângă astea s-au mai declarat încă două, ca rezervație naturală. O parte din pădurea Reșca, rezervație naturală, dar și râul Olteț, de la Balș până la vărsarea în Olt, care este tot rezervație naturală. În pădurea Reșca a fost declarat pentru habitat, pentru pădurile de stejar, cer, iar pe râul Olt, pentru habitatul de plop, plop alb, care este un habitat prioritar, și anumite specii de pești, printre care pot să vă zic un endemism, adică o specie de pești care trăiește numai sud-estul Europei, în zona balcanică, nisiparnița’, a precizat Ion Croitoru.

În zona Malu Roșu, primăvara florile de iris (stânjenel de baltă) îmbogățesc tabloul verde al naturii cu nuanțe strălucitoare de galben.

‘La Malu Roșu, până în hidrocentrala de la Ipotești, în lacul acesta, exista o zonă mai mlăștinoasă, iar primăvara era galben de iris. Acolo cuibăresc rațele, lișițele, găinușele de baltă, lebedele. În aprilie vedem familia cu pui, șapte, opt, nouă pui de lebede, micuți, pe care îi duc și îi hrănesc în apele mici, unde găsesc mici crustacee, mici insecte în apă, plante. În zona lacului Ipotești sunt și foarte multe gâște’, a indicat Croitoru.

Specialistul în biodiversitate a arătat că în ultimii 35 de ani, odată cu restrângerea activităților industriale din localitățile prin care trece Oltul, fauna s-a îmbogățit, semn că zona este mai puțin poluată.

‘Dacă vrem să ne uităm dacă un habitat, o zonă este nepoluată, ne putem da seama de multitudinea de specii de păsări. Sunt un indicator al zonei că nu este poluat. Pește exista și până în ’89 foarte mult pe Olt, peștele de pe Olt aveau un gust mai de chimicale. Acum, dacă s-a restrâns activitatea industrială în lungul Oltului, peștele de apă dulce, pește bun, inclusiv speciile de păsări au simțit această schimbare și de asta s-au și înmulțit foarte mult. Până în ’89-’90 nu existau foarte multe păsări pe Olt, chiar dacă erau lacurile de apă dulce, dar nu era hrana care le plăcea lor. Lebedele se duceau în Delta Dunării. Iar acum în zona noastră vine să se hrănească și pelicanul creț’, a mai spus Croitoru.

Pelicanii pot fi văzuți pe Olt în lunile de primăvară, când exemplarele tinere își caută noi habitate.

Ion Croitoru a punctat că în aria protejată Valea Oltului Inferior au fost inventariate 94 de specii de păsări, dintre care 13 sunt protejate în Uniunea Europeană.

‘În zona de tufișuri întâlnim sfrâncioci, niște păsări puțin mai mari decât vrăbiuțele care vânează insecte, inclusiv reptile mici, șopârle, gușteri, nu pot să le mănânce pe toate și le înfig într-un mărăciniș și acolo e ‘cămara’ sfrânciopului, deci vânează, le înfige în mărăciniș și când îi e foame se duce și ia din ‘cămară’ mâncare. Sfrânciocul cu frunte neagră, sfrânciocul mare, sfrânciocul roșiatic sunt trei specii de sfrâncioci pentru care a fost declarată zona arie protejată. Cea mai frumoasă pasăre mi se pare grangurul, oriolus oriolus, care are un colorit foarte viu, penajul este galben cu negru. (…) Nu putem vedea păsările paradisului aici. Dar putem să vedem o specie de pasăre care are un colorit verde-albastru, dumbrăveanca’, a adăugat Croitoru.

Reprezentantul APM Olt a subliniat că în urmă cu trei decenii erau puține păsări pe Olt din cauza poluării industriale.

‘Odată cu oprirea sau reducerea activității industriale, au apărut speciile ichtiofage, care consumă pește. În perioada comunistă erau foarte puține păsări care consumau pește pe Olt, din cauză că era un anumit miros, era poluat și nici nu prea vedeai foarte multe specii de păsări. Odată cu reducerea activității industriale, calitatea apei s-a îmbunătățit, speciile de pește s-au refăcut și au apărut, bineînțeles, și păsările, normal, dacă ai hrană. Au început să scoată pui în zona asta, au găsit habitatul propice’, a subliniat Croitoru.

El a evidențiat atracțiile unei plimbări în natură pe malurile Oltului, indicând că pentru o bună o observare a păsărilor și recunoașterea lor sunt necesare și un determinator și un binoclu.

‘Oricine vrea să se relaxeze, poate să vină aici și petrece o zi întreagă tot să admire. Să își ia un determinator de păsări și un binoclu, o lunetă. Zona este accesibilă, sunt drumuri și de-o parte și de-alta a Oltului, sunt diferite tipuri de habitate. Vedem aici niște habitate pe cursul vechi al Oltului, care are zonă de lac, zonă de vegetație, zonă de stuf, păpuriș și arbustivă. Primăvara, dacă stai mai mult, o să te încânte și culorile, dar și cântecul privighetorilor, vin și cuci bineînțeles, putem să vedem o pasăre foarte viu-colorată, cu galben și negru, grangurul, Și cântă frumos. Prin aprilie, putem observa pupeze. Iarna avem lebede cormorani, rațe, lișițe’, a conchis Ion Croitoru.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți