-8 C
Slatina
sâmbătă,22 februarie,2025

Ultimele Articole

Dolj: Drumul de legătură dintre DN 6 (zona Uzinei Ford) și drumul Expres Craiova-Pitești – aviz favorabil de la CNAIR

- Advertisement -

Consiliul tehnico-economic al CNAIR a avizat favorabil varianta finală a analizei de traseu a drumului de legătură dintre DN 6 (zona Uzinei Ford) și drumul Expres Craiova-Pitești.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în urma analizării celor două variante oferite de către proiectant a fost aleasă varianta prin care s-a propus ca drumul ce urmează să fie realizat să rămână pe amplasamentul actual al DN 6 (din zona Ford) până la sensul giratoriu cu DN 65F, DN 6 și Centura de Sud, pe acest sector urmând să se realizeze lucrări de lărgire la două benzi pe sens, acolo unde este posibil, va continua pe DN 65F până la intersecția cu DN 65, de acolo va fi realizat un drum nou până la nodul rutier cu DEx12 Craiova-Pitesti și Autostrada Craiova-Filiași.

‘Având în vedere că în zona de Sud a Municipiului Craiova sunt foarte multe entități economice care dezvoltă valori ridicate de trafic, este stringent necesar să se realizeze un drum de legătură prin care să fie preluat traficul, din această zonă, către Drumul Expres Craiova-Pitesti și, în viitor, pe Autostrada Sudului. Realizarea acestui drum va conduce la sporirea capacității de trafic și automat la scăderea timpilor de parcurs și, foarte important, la creșterea siguranței participanților la trafic. Lungimea avizată a drumului de legătură DN6-DEx12 este de 14,70 km’ a declarat Directorul Regional al DRDP Craiova, Cosmin Călin.

În perioada următoare se vor solicita certificatele de urbanism de la autoritățile locale pe raza cărora se vor executa lucrări și vor începe procedurile de obținerea a acordurilor și avizelor.

 

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți