10.1 C
Slatina
joi,9 aprilie,2026

Ultimele Articole

Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții CNIPMMR despre principalele provocări și oportunități pentru mediul de afaceri

- Advertisement -

Președintele interimar Ilie Bolojan a primit, luni, la Palatul Cotroceni, o delegație a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR)/IMM România.

Conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile au vizat principalele provocări și oportunități pentru mediul de afaceri din România, cu accent pe măsuri care pot sprijini dezvoltarea și eficientizarea activității IMM-urilor.

Printre subiectele abordate s-au numărat reforma administrației, economia ca factor de securitate națională, problema plăților întârziate, precum și consolidarea diplomației economice printr-o colaborare mai strânsă între Administrația Prezidențială și mediul de afaceri, arată sursa citată.

Reprezentanții CNIPMMR au mulțumit președintelui interimar pentru deschiderea la dialog și pentru interesul manifestat față de susținerea antreprenoriatului românesc.

În cadrul întâlnirii, președintele interimar Ilie Bolojan a susținut că mediul de afaceri este un ‘motor’ al României.

‘La modul deschis, oamenii care lucrează în sectorul privat în România duc țara asta pe umeri prin impozitele și taxele pe care le plătesc. Cu cât conștientizăm mai mulți dintre cei care suntem pe funcții publice acest lucru cu atât va fi mai bine și oamenii aceștia trebuie respectați, și cei din sectorul public o bună parte își fac treaba, dar fără privat noi nu ne-am justifica existența’, a spus Bolojan la întâlnire, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.

Reprezentanții CNIPMMR/IMM România au transmis că întreprinderile mici și mijlocii realizează aproape 70% din PIB-ul României, iar 97% din forța de muncă din mediul privat este angajată în IMM-uri.

‘Noi suntem cei care susținem economia românească atât prin impozitele și taxele pe care le plătim, cât și prin activitățile pe care le desfășurăm, noi fiind unul dintre cei mai mari angajatori pe care îi are România’, a transmis Florin Duma, președinte al CNIMMPR.

Președintele interimar s-a întâlnit, luni, și cu membrii mediului asociativ de afaceri din România.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți