14 C
Slatina
miercuri,12 martie,2025

Ultimele Articole

Olt: Stimulente aprobate de CJ pentru atragerea medicilor în liniile de gardă de la Spitalul Judeţean Slatina

- Advertisement -

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va acorda stimulente financiare pentru medicii care vor efectua mai multe gărzi la această unitate sanitară cât şi pentru personalul medical şi de specialitate, potrivit unei hotărâri adoptată miercuri de consilierii judeţeni, într-o şedinţă extraordinară de îndată.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a declarat că prin acordarea stimulentelor se urmăreşte atragerea medicilor rezidenţi în liniile de gardă, iar suma totală necesară anul acesta este de aproximativ trei milioane de lei.

„Este vorba despre acordarea unor stimulente de gărzi personalului rezident, astfel încât să reuşim să-i aducem alături de Spitalul Judeţean Slatina. Ştiţi foarte bine că sunt anumite secţii unde acoperirea gărzilor este foarte dificilă şi atunci încercăm, pe rezidenţii de anul V care au voie să facă gărzi, să-i aducem alături de noi. Garda în momentul de faţă în România se plăteşte la nivelul unei salarizări mult în urmă, nu la nivelul salarizării actuale şi atunci acele ore de gardă sunt neatractive. Noi putem interveni şi ne permite legea să venim cu un stimulent doar pentru gărzi şi doar pentru rezidenţe, astfel încât să reuşim să aducem lângă noi personalul necesar desfăşurării activităţii. Estimăm că la nivel de an vom avea nevoie de trei milioane de lei pentru a închide toate gărzile pe care le vom plăti suplimentar”, a spus Marius Oprescu.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, Angela Nicolae, a precizat, pentru AGERPRES, că unitatea medicală şi sindicatul reprezentativ din unitate vor stabili în perioada următoare criteriile de acordare a acestor plăţi suplimentare, urmărindu-se în acelaşi timp atât atragerea medicilor şi a personalului medical de specialitate pentru acoperirea liniilor de gardă cât şi susţinerea personalului de suport.

„Criteriile pe baza cărora se vor acorda stimulentele şi cuantumul de acordare se vor stabili cu consultarea sindicatului reprezentativ. Ne dorim să reuşim să menţinem şi să acoperim liniile de gardă, de aceea încercăm să stimulăm medicii noştri să rămână şi încercăm să atragem şi medici din afara spitalului, atât rezidenţi cât şi specialişti şi medici primari. Poate, în viitor, rezidenţii, văzând condiţiile de la Slatina, vor fi atraşi să vină să lucreze aici. Această iniţiativă urmăreşte să menţină medicii şi personalul de specialitate, acolo unde avem personal care efectuează gărzi, în liniile de gardă. Vom acorda stimulente şi personalului TESA, ei sunt personal de suport care ajută spitalul să funcţioneze şi au salarii mici”, a precizat Angela Nicolae.

Potrivit managerului SJU Slatina, anul trecut unitatea a acordat personalului stimulente financiare în sumă de un milion de lei, bani alocaţi de CJ Olt.

În luna decembrie 2024 au beneficiat de astfel de stimulente nouă medici rezidenţi care au efectuat gărzi, iar impactul acest plăţi suplimentare a fost unul pozitiv, aceştia continuând să participe la liniile de gardă şi în acest an, iar unul dintre rezidenţi, în specialitatea cardiologie, unde este deficit, fiind angajat în urma concursului susţinut în februarie.

„Spitalul are un interes deosebit să acorde pacienţilor îngrijiri medicale în bune condiţii şi de aceea este importantă acoperirea liniilor de gardă cu medici şi personal medical competent şi cointeresat. Criteriile de acordare a stimulentelor urmează să fie stabilite, dar se va avea în vedere un anumit număr de gărzi”, a a mai afirmat managerul Angela Nicolae.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-a confruntat la începutul anului cu deficit de medici cardiologi pentru asigurarea gărzilor la Compartimentul de Terapie Intensivă Coronarieni, a cărui activitate a fost suspendată temporar.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți