17.7 C
Slatina
luni,28 aprilie,2025

Ultimele Articole

Funeralii Papa Francisc. Guvern: Sâmbătă – zi de doliu național

- Advertisement -

Sâmbătă va fi zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc.

Guvernul a aprobat, joi, în ședință, declararea zilei de sâmbătă ca zi de doliu pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.

‘Lider spiritual și moral, Papa Francisc s-a remarcat prin implicarea activă în viața societății contemporane, o personalitate profundă, apreciată și de poporul român. O prețuire evidențiată în mod deosebit cu ocazia vizitei apostolice în România, în anul 2019. Toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, steagul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc’, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

El a spus că aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă acestea arborează drapelul României la domiciliu sau la adresa de reședință.

Totodată, posturile de radio și de televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

‘Vă aduc aminte că și în data de 8 aprilie 2005 România a decretat o zi de doliu național în memoria Papei Ioan Paul al II-lea. În acea dată au avut loc funeraliile sale’, a menționat Mihai Constantin.

Acesta a mai precizat că, la funeraliile papale de la Roma, România va fi reprezentată de o delegație la cel mai înalt nivel – de președintele interimar Ilie Bolojan și prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Papa Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, va fi înmormântat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți