14.9 C
Slatina
miercuri,28 mai,2025

Ultimele Articole

Rezerviștii din județ chemați la exercițiu de mobilizare în poligonul de tragere din comuna olteană Redea

- Advertisement -

Instituția Prefectului Județului Olt anunță că, săptămâna aceasta, începând de luni, 26 mai, și până vineri, 30 mai 2025, are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX OT-GR-TR-25”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Exercițiul se desfășoară simultan în județele Olt, Giurgiu și Teleorman în conformitate cu prevederile articolul 23, alineat 3, din Legea 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate şi al stării de război și ale articolul 4, litera f), punctul 9 din Legea 415 din 2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit lui Cosmin Floreanu, prefect al Oltului, rezerviștii din județ sunt chemați la antrenament în cursul zilei de miercuri, 28 mai, în poligonul de tragere din comuna olteană Redea.

„Acest tip de exerciții se planifică și se organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora. În timpul exercițiului, o parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Olt, cuprinși în planurile de mobilizare, este chemată la unități militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire potrivit prevederilor legale în vigoare. De asemenea, se vor executa activități specifice de verificare a autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice și operatorilor economici din județul Olt cu sarcini pe linia pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Prefectul Cosmin Floreanu a mai spus că o secvență de antrenament a rezerviștilor este planificată să aibă loc miercuri, 28 mai, în poligonul de tragere din localitatea Redea, județul Olt.

Sursă foto: Știrile Pro TV

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți