Polițiștii olteni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. S-au constatat mai multe nereguli, oamenii legii aplicând aproximativ 250 de contravenții în cuantum de peste 84.000 de lei. Totodată, 19 șoferi au fost scoși din trafic, 13 dintre ei rămânând fără permisul de conducere după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație.
„Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 100 de solicitări, dintre acestea 82 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate aproximativ 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 84.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară polițiștii au scos din trafic 19 conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, dintre care 13 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, trei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar trei pentru alte abateri la regimul rutier”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Aceeași sursă a mai spus că au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care nu îndeplineau condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
Astfel de activități vor fi continuate de polițiștii olteni și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.