28.1 C
Slatina
luni,9 iunie,2025

Ultimele Articole

Românii aleg tot mai mult în ultimii ani vacanțele organizate cu experiențe autentice

- Advertisement -

Românii preferă tot mai mult vacanțele organizate, atât în țară cât și în străinătate, punând accent pe explorarea tradițiilor, descoperirea culturii locale și a gastronomiei autentice, susține Marilena Milian, ghid turistic cu peste 14 ani de experiență.

‘Turiștii sunt tot mai interesați de destinații care oferă mai mult decât relaxare. Oamenii sunt dornici să cunoască alte locuri și alte culturi, nu doar din Europa, ci și din Africa, Asia sau America. Deși aceste destinații mai exotice implică bugete mai mari, interesul este în creștere. În Europa, cele mai căutate rămân destinațiile din Italia, Franța, Spania și, desigur, Turcia. Turiștii români sunt atrași de istorie, de cultură, stiluri arhitecturale și de felul în care trăiesc oamenii în alte locuri. Gastronomia joacă și ea un rol esențial. Românii încearcă preparatele locale, au descoperit că în multe țări se mănâncă mai sănătos și încep să preia acest model, ceea ce e îmbucurător’, a declarat, pentru AGERPRES, Marilena Milian.


Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

Fosta profesoară de geografie, care și-a transformat pasiunea pentru călătorii într-o nouă meserie, după pensionare, a remarcat și o schimbare de priorități în rândul turiștilor. ‘Plajele și soarele nu mai sunt suficiente. Oamenii preferă mai mult circuitele organizate primăvara sau toamna de agențiile de turism și nu neapărat doar pe perioade de 10 – 20 de zile’, a afirmat ghidul turistic.

Segmentul cel mai important al românilor care aleg astfel circuite organizate îl reprezintă turiștii seniori, care profită de timpul liber și de confortul financiar pentru a recupera șansele pe care poate nu le-au avut în tinerețe. ‘În ultimul program care l-am făcut pentru seniori pe Coasta de Azur, unde orașele sunt înșirate pe versanții Alpilor Maritimi, am avut turiști și de peste 80 de ani’, a adăugat ea.

Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

Vacanțele interne au fost și ele revitalizate, în special datorită voucherelor de vacanță, care au adus în circuitul turistic intern multe familii cu copii. ‘România are foarte multe locuri frumoase, dar insuficient promovate. Voucherele au stimulat turismul intern și au încurajat părinții să își ducă copiii să descopere țara’, a subliniat Marilena Milian.

La rândul său, Mădălina Balaiban, proprietar al agenției de turism Hello Holidays, consideră că un segment în plină dezvoltare în ultimii ani este cel al circuitelor premium, românii fiind dornici să achiziționeze vacanțe care au un standard mai înalt de calitate.

Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

‘Aici fac referire la activitățile locale pe care le au incluse în pachet, la cazările cu un standard mai ridicat și poziționate central sau semicentral, programe care să aibă un ritm mai puțin accelerat pentru a oferi o experiență mai relaxantă, cât și o cerință pentru grupuri mai mici de turiști pentru a crea legături. De aici și ideea de circuite premium care vin în întâmpinarea acestor tipuri de solicitări din ce în ce mai frecvente. Putem spune că am plusat și încercăm să venim pe cât mai multe dintre circuitele noastre premium cu mijloace de transport la față locului care să sporească confortul. De aceea am și achiziționat singurele autocare clasificate de 4 stele din România în acest moment și care au fost special concepute în așa fel în cât turiștii să aibă o experiență premium’, a explicat, pentru AGERPRES, Mădălina Balaiban.

În opinia sa, printre destinațiile exotice preferate tot mai mult de români se află: Thailanda, Malaysia, Singapore, Indonezia, India sau Arabia Saudită, dar și Coreea de Sud este ‘o destinație adorată de români’ în ultimii ani datorită datorită popularității serialelor coreene (‘kdrama’).

Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

Bugetul unor astfel de vacanțe variază de la 700 de euro pentru circuite în Europa (Paris, Roma – Toscana – Veneția sau Tenerife), până la 3.000 de euro pentru destinații îndepărtate, cum ar fi Coreea de Sud. Programele includ, de regulă, cele mai importante obiective turistice, experiențe culturale, ghizi locali și însoțitori români, dar și cazări atent alese.

Mădălina Balaiban susține că decizia de alegere a destinației este luată, de cele mai multe ori, de femei, care se ocupă și de documentare și rezervări. Media de vârstă a turiștilor care aleg circuite premium este de aproximativ 40 de ani, însă în grupuri se regăsesc și tineri și seniori activi, care vor confort și servicii de calitate. Cei mai mulți turiști pe destinațiile premium provin din domenii precum medicină, educație, contabilitate, IT sau antreprenoriat.

Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

Lansate în 2023, circuitele premium sunt alternativa la circuitele clasice, pentru grupuri de maximum 30 de turiști, cu cazări la hoteluri de patru și cinci stele situate central și alese pentru confort, transport pe curse de linie cu cele mai convenabile conexiuni și principalele obiective turistice de pe traseu incluse în program.

Dacă în anul 2024, agenția avea 48 de astfel de programe, în 2025 numărul acestora a crescut la 71 de programe. De asemenea, numărul de turiști s-a majorat de la 700 de persoane în perioada iulie-decembrie 2023, la 1.500 de persoane în 2024, iar pentru 2025 agenția de turism și-a propus să atragă 2.500 de persoane în astfel de circuite.

Foto: (c) Mariana Nica/AGERPRES

Circuitele premium sunt organizate în Europa, Asia, Africa, în interiorul unei singure țări sau străbătând mai multe, și propuse turiștilor într-o temă care le definește. De exemplu, comori – cavaleri – cetăți în Malta, de la Alpi la vile medievale în Alsacia, legenda Afroditei în Cipru, drumul chihlimbarului în Estonia – Letonia – Lituania, Maroc – regatul contrastelor, Tunisia – mirajul Africii de Nord, Franța – Normandia: istorie și peisaje, Spania – Franța – Italia – descoperă comorile Mediteranei, Emiratele Arabe – povestea celor șapte regate, Coasta de Azur & Catalonia – aventuri mediteraneene, India – triunghiul de aur, Insula Bali – eat, pray, love.

Hello Holiday a încheiat anul 2024 cu un volum de vânzări de 16,5 milioane euro, în creștere cu 19% fața de anul precedent. Această evoluție s datorează și strategiei de extindere a produsului de circuite premium.

Anul trecut, operatorul a consemnat 55.000 de turiști, în plus cu aproximativ 22% față de 2023. ‘În 2025 ne propunem să depășim pragul de 65.000 de turiști și un volum de vânzări de aproximativ 20 milioane euro, ceea ce ar însemna o creștere de 25% față de anul anterior’, a spus Balaiban.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți