29.8 C
Slatina
miercuri,18 iunie,2025

Ultimele Articole

Temperaturi de până la 35 – 36 de grade la umbră, în Olt, pe parcursul zilelor de 18 și 19 iunie

- Advertisement -

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis două noi atenționări meteo în dimineața zilei de miercuri, acestea afectând partea de sud a României, adică și județul Olt. Este vorba despre două coduri galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ce vor fi în vigoare în zilele de miercuri și joi, 18 și 19 iunie 2025, în intervalele orare 12:00 – 21:00.

Pentru prima zi sunt anunțate în termometyre temperaturi de până la 35 de grade Celsius, la umbră, iar temperatura resimțită în aer va fi cu câteva grade în plus.

„În vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată (maxime de 33…35 de grade) și va fi disconfort termic ridicat (indice temperatură-umezeală (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unități)”, transmit meteorologii.

Tot ANM anunță că în ziua următoare se vor atinge până la 36 de grade Celsius, la umbră, în regiunea Oltenia, din care face parte și județul Olt, fiind local caniculă: „În intervalul menționat în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, precum și în Dobrogea continentală, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele se vor situa între 32 și 36 de grade. În Oltenia și Muntenia disconfortul termic va fi ridicat, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți