22 C
Slatina
sâmbătă,5 iulie,2025

Ultimele Articole

Traseul pietonal ‘Străzi deschise – București’ se lărgește cu două noi artere

- Advertisement -

Traseul pietonal ‘Străzi deschise – București’ se lărgește, începând din weekend, cu două noi artere – Piața Amzei (între Calea Victoriei și Piața Amzei) și strada Christian Tell (între strada Biserica Amzei și strada Piața Amzei, acestea urmând să devină pietonale pe toată durata proiectului, până în luna octombrie.

‘Extinderea traseului pietonal în aceste zone reprezintă o continuare firească a demersului de redare către pietoni a unor artere principale ale Bucureștiului și de transformare a spațiului public într-un loc al comunității’, informează Primăria Capitalei.

Programul artistic de pe Calea Victoriei organizat de ARCUB aduce în prim-plan o serie de activări culturale menite să transforme orașul într-o scenă deschisă. Muzeul Municipiului București propune expoziții permanente și retrospective fotografice în aer liber, zona Parcului Kretzulescu devine atelier de pictură în spațiu public, iar în fața Muzeului Național de Artă al României, publicul poate asista la spectacole de magie interactive, susținute de Magitot. Atmosfera de seară este animată de intervenții stradale prezentate de Circul Metropolitan București și momente muzicale semnate de Teatrul de Revistă ‘Constantin Tănase’.

Programul complet al weekendului este disponibil pe www.arcub.ro și pe canalele de comunicare ARCUB.

În cadrul programului ‘Străzi Deschise – București, Promenadă urbană’ din weekend, Calea Victoriei devine pietonală între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți