35 C
Slatina
marți,8 iulie,2025

Ultimele Articole

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă

- Advertisement -

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ.

Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste 9.500 de candidați (dintr-un total de peste 9.900 înscriși), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

* au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;

* dețin calificativul ‘Bine’ sau ‘Foarte bine’ pentru anul școlar în curs;

* au avut cel puțin 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Accesul candidaților are loc în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate.

Proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situații speciale (exemple: pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă), precizează Ministerul Educației.

Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, sunt asigurate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe pagina web dedicată (ora 15:00) și la avizierele centrelor de examen.

Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați care pot susține proba scrisă sunt: învățământ preșcolar în limba română (2.518 candidați), învățământ primar în limba română (1.632), educație fizică și sport (751) și consiliere psihopedagogică (408).

Toate spațiile alocate examenului (sălile în care se desfășoară proba scrisă, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului.

Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00). Ele pot fi depuse și online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare prin afișarea la sediul centrelor de examene în ziua susținerii probei scrise.

Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin accesul la definitivarea în învățământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, potrivit MEC.

Examenul național pentru definitivare în învățământ poate fi susținut fără taxă de cel mult 3 ori.

Având în vedere prognoza meteorologică anunțată pentru ziua de marți, 8 iulie (caniculă), Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectoratelor școlare județene să ia măsuri specifice pentru a asigura condiții de organizare/desfășurare adecvate acestei situații.

În acest sens, în spațiile destinate probei scrise trebuie să existe sisteme de climatizare corespunzătoare, apă potabilă pentru candidați și membrii comisiilor, precum și asistență medicală pe întreaga durată a probei. De asemenea, se pot lua orice alte măsuri de ordin logistic, în interiorul cadrului formal aprobat, pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare.

Marți, în intervalul orar 8:00 – 17:00, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea probei scrise.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți