26.5 C
Slatina
vineri,11 iulie,2025

Ultimele Articole

O nouă lege a salarizării, spre sfârșitul anului 2027, susține ministrul Muncii

- Advertisement -

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat joi, la Antena 3, că o nouă lege a salarizării ar putea apărea abia spre sfârșitul anului 2027.

Întrebat dacă ministerul pregătește o astfel de lege, Manole a confirmat: ‘Da, dar nu pentru anul acesta și cred că nici pentru jumătatea anului viitor’.

‘Din punct de vedere al cronologiei PNRR, sfârșitul lui 2027 este jalonul, sunt convins. Îl știu și pe premierul Bolojan, că nu vom aștepta până în al doisprezecelea ceas, dar nici că se face anul acesta sigur’, a menționat ministrul de resort.

La ora actuală, în România se aplică Legea salarizării care se referă, în principal, la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceasta reglementează modul în care sunt stabilite și acordate salariile pentru angajații din sectorul public (bugetar).

În contextul reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), s-a discutat despre o nouă lege a salarizării unitare. În acest sens, România a cerut Comisiei Europene amânarea aplicării legii salarizării unitare până în vara anului 2026.

Legea este un jalon în cererea de finanțare 4 din PNRR, iar neimplementarea acesteia va duce la aplicarea de penalități sau la blocarea fondurilor europene.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți