9.8 C
Slatina
joi,15 mai,2025

Ultimele Articole

Barmani, croitorese, macelari si postasi, pe listele de consilieri judeteni

- Advertisement -

Potrivit datelor oficiale, peste 350 de candidati de diverse culori politice au intrat in cursa pentru castigarea celor 30 de functii de consilieri judeteni. Printre cei care vor sa reprezinte interesele oltenilor in viitorul legislativ judetean se numara atat candidati cu studii superioare, cat si oameni simpli, cu profesii care nu au nici o legatura cu administratia. Pe lista UNPR, printre numerosi pensionari si administratori s-a ratacit un sculer matriter, la Forta Civica gasim un electrician si un kinototerapeut – vicepresedinte de asociatie. La pachet cu economistii din USL este si o secretara, Partidul Alianta Socialista propune doi pensionari de profesie economisti si un maistru croitor, iar PDL are pe lista un factor postal si o corista.

Mult mai variata este oferta Partidului Verde, pe a carui lista figureaza si cativa someri, o croitoreasa, un barman, un macelar, dar si un lacatus mecanic. Din partea UPSC s-ar putea ocupa de problemele judetului un electrician, cativa lacatusi si mecanici, un infirmier, dar si un pictor, iar Partidul Poporului iese in evidenta prin casnice si soferi. Nici PP DD nu se lasa mai prejos, printre candidati regasindu-se un barman ospatar si un lucrator comercial somer. Pe lista PRM gasim un pensionar care se crede de profesie consilier local, dar si un masinist turbine, un strungar, un mecanic si un lucrator comercial.

Din cei peste 350 de aspiranti la functiile de consilieri judeteni, 33 sunt profesori, 58 – economisti, 59 – ingineri, 5 sunt avocati, iar 15 sunt medici. Pe listele partidelor se mai afla 19 asistenti medicali, 22 maistri, 19 mecanici, 15 operatori, 5 lacatusi, o electricieni, 3 casieri si un impiegat de miscare. Din numarul total de candidati, 68 sunt pensionari.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți