27 C
Slatina
luni,22 septembrie,2025

Ultimele Articole

Verificări ale polițiștilor olteni într-un dosar penal privind posibile activități de incinerare a animalelor la adăpostul de câini de la Sărăcești

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat în seara zilei de vineri, 19 septembrie, în jurul orei 21:45, prin apelul de urgență 112, cu privire la posibile activități de incinerare a animalelor la adăpostul de câini din municipiul Slatina, de la Sărăcești.

Acuzațiile vin din partea unor iubitori de animale ce au postat inclusiv pe paginile de socializare că mai multe patrupede au fost eutanasiate şi incinerate ilegal.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că la fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina, care au demarat primele verificări și au purtat discuții cu reprezentanții adăpostului, în vederea clarificării situației.

În cauză au fost sesizați și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care au preluat verificările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt tratează cu maximă seriozitate toate sesizările privind faptele de natură contravențională sau penală și reiterează faptul că protecția animalelor reprezintă o prioritate pentru structurile specializate ale instituției noastre”, a mai spus reprezentantul Poliției oltene.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți