7.4 C
Slatina
joi,2 octombrie,2025

Ultimele Articole

Olt: Filiala Slatina a Universității Politehnica București urmărește dezvoltarea unor programe de învățâmânt dual

- Advertisement -

Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, a declarat marți, pentru AGERPRES, la deschiderea anului universitar la filiala din Slatina, că mesajele mediului economic sunt ‘foarte puternice’ și au început discuții pentru dezvoltarea unor programe de învățământ dual în parteneriat cu companii din Slatina.

Anul acesta Filiala Slatina a Universității Politehnica București are 60 de studenți la Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, în specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar, concurența fiind de șase candidați pentru un loc.

‘Astăzi suntem doar cu programele de învățământ de științele educației, care pregătesc cadre didactice pentru învățământul preuniversitar, dar pentru anul viitor intenționăm deschiderea unui program de electromecanică, care se răspundă solicitărilor venite de la angajatori, o parte dintre ei prezenți astăzi aici, dar și de la autoritățile locale. (…) Ceea ce am început să discutăm deja este posibilitatea ca noile programe pe care le dezvoltăm să fie programe de învățământ dual, adică dezvoltate împreună cu partenerii economici, jumătate din cursuri în zonă, desfășurate în școală, în universitate, jumătate în companie, acesta este modelul învățământului dual și ne dorim foarte tare acest parteneriat, pentru că este o investiție care este împărțită, este o responsabilitate împărțită nu pentru că am fugit de responsabilitate, ci pentru că tinerii trebuie să aibă perspectiva după școală. Pentru noi învățământul dual nu înseamnă doar împărțirea costurilor și a responsabilităților, ci înseamnă o șansă foarte mare pe care o dăm tinerilor, încă de pe băncile școlii, adică tânărul va avea deopotrivă contract cu universitatea, deopotrivă contract cu compania, tânărul va ști care este traseul său, ce resurse alocă și care este răspunsul pe care societatea îl așteaptă, încă de pe băncile școlii’, a declarat Mihnea Costoiu.

Rectorul Universității Politehnica București a menționat că Filiala Slatina va dezvolta și programe în domeniul asistenței medicale, în acest fel răspunzând solicitărilor din regiune.

‘Prezența noastră aici și prezența mea și a conducerii Universității aici este tocmai un semn sau ne dorim să fie un semn, pentru autoritățile locale, pentru comunitatea din Slatina și din județul Olt, din regiune. Pasul pe care Politehnica l-a făcut aici, după analize multiple, de a investi nu doar de a avea o filială pe care a preluat-o la Universitatea din Pitești, ci de a investi pe termen lung, este un pas, repet, analizat, studiat și care vizează o strânsă legătură între noi și comunitate. Este foarte important să reușim ca împreună să pregătim resursa umană de bună calitate. (…) De asemenea, studiem foarte atent posibilitatea de a veni cu programe de asistență medicală, atât la nivel de licență, cât și la nivelul colegiului terțiar non-universitar, ținând cont de solicitările care sunt venite din zona medicală, din regiune, nu doar din Slatina. Ca să sintetizez, ne interesează ca filiala din Slatina să se dezvolte solid pe termen lung. Da, mesajele de la platforma industrială sunt foarte puternice în sensul în care invitația este foarte puternică, veniți, ne dorim să veniți, ne dorim să fiți alături de noi’, a adăugat Mihnea Costoiu.

Rectorul Mihnea Costoiu a mai declarat că Universitatea Politehnica București colaborează deja cu companii din Slatina în domeniul cercetării, iar programele de studiu din anii următori vor completa, prin componenta educațională, relația cu companiile.

‘Cercetarea vine în continuarea programelor de licență, nu putem vorbi de învățământ universitar, cel puțin la Politehnică, fără componentele de cercetare, este evident. Ceea ce se întâmplă la Slatina este, din punctul nostru, extrem de interesant, pentru că, și am să vă dau un singur exemplu, discuția cu Pirelli a vizat componenta de cauciucuri de Formula 1, care se produc în lume doar la Slatina, pentru toate circuitele de Formula 1, ceea ce înseamnă o calitate specială, care vizează o cercetare specială. Ne interesează că această cercetare care este adresată unui produs anume, sau care vine în îmbunătățirea unui produs anume, realizată de chimiști, realizată de fizicieni, realizată și testată de către specialiști din zona noastră de transporturi și așa mai departe, repet, toate aceste cercetări să le continuăm. V-am dat un exemplu concret ca să fiu înțeles. Există de asemenea cercetări pe care le avem în vedere și cu alți operatori economici, cu care suntem încă în faza de discuție, însă o discuție confidențială. Beneficiarii acestei cercetări sunt companiile prezente aici.(…) lucrăm deja la Slatina și avem cercetări la Slatina de mai bine de un an și jumătate’, a afirmat Costoiu.

Mihnea Costoiu a subliniat că prezența Universității Politehnica București este susținută și de autorități, de Primăria Slatina și Consiliul Județean Olt, spațiile în care se desfășoară cursurile și campusul fiind puse la dispoziție de autoritățile locale, anul acesta fiind primul în care filiala din Slatina va funcționa în spațiile fostului Liceu Agricol, unde funcționează și filiala USAMV București.

‘Pentru programul de studii vom avea în vedere, în primul rând, expertiza colegilor la Pitești și acolo unde este nevoie și profesori din București. Ceea ce este foarte important este acest campus, pentru că acest campus nu este doar o facilitate educațională în sine, că avem sălile, avem laboratoare în care investim și așa mai departe, ci avem și spațiu de cazare care să fie pus la dispoziția atât a profesorilor cât și a studenților. (…) Campusul în care ne aflăm este pus la dispoziție de administrația locală, (…) fără sprijinul ei, al autorităților locale, nu putem vorbi de un program de studii. Universitatea vine dacă este nevoie de ea, nu vine din dorința de a acapara un teritoriu, ci doar dacă comunitatea cere’, a conchis rectorul Universității Politehnica București.

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a arătat că municipalitatea pune la dispoziție gratuit spațiile pentru Filiala Slatina a Universității Politehnica București.

‘Sunt bucuros pentru că primăria Slatina și Consiliul Local al municipiului Slatina găzduiesc literalmente această universitate, punând la dispoziție cu titlu gratuit, nu doar această clădire, ci întreaga infrastructură, pentru ceea ce sperăm să devină parteneriatul primăriei municipiului Slatina și al Consiliului Local cu Universitatea Politehnica, unul solid pe care ne gândim cum să-l dezvoltăm în fiecare zi. (…) Mă voi bucura ca Universitatea Politehnică din Slatina să crescă, să găzduim facultăți mai mult orientate spre zona tehnică, pentru că Slatina are o platformă industrială puternică și este nevoie de specialiști formați aici, la noi acasă, care să rămână acasă. ‘, a spus Mario De Mezzo.

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Ionuț Ivan, a aminitit, în cuvântul adresat la deschiderea anului universitar, de începutul demersurilor pentru aducerea UPB la Slatina.

‘Privesc retrospectiv, la întâlnirea din sala Europa a Consiliului Județean Olt, când am pus bazele acestui proiect împreună cu Universitatea Politehnica din București. Atunci, CJ Olt a oferit toată deschiderea pentru ca această prestigioasă instituție să prindă rădăcini la Slatina. Astăzi, vedem cum proiectul crește și devine o alternativă reală și valoroasă pentru tinerii noștri. (…) Am în fața mea viitorii dascăli, cei care vor pune stiloul în mâna elevilor noștri și care vor modela generațiile ce vin. Mă înclin în fața misiunii și a responsabilității pe care v-o asumați. Aștept cu nerăbdare ca universitatea dumneavoastră să ofere Slatinei și Oltului și viitorii ingineri de care avem nevoie. Și sper ca mulți dintre ei să aleagă să rămână acasă, să își construiască viitorul aici, alături de comunitatea noastră’, a afirmat Ionuț Ivan.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți