Populaţia judeţului Olt a scăzut cu peste 25.000 de persoane în ultimii cinci ani, ajungând la 406.355 de persoane la începutul acestui an, iar municipiul Slatina este localitatea care a pierdut cei mai mulţi locuitori, peste 5.000 de persoane, potrivit unui analize transmise AGERPRES de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt.
Scăderea populaţiei s-a produs în contextul reducerii natalităţii, dar şi din cauza migraţiei interne şi externe, a explicat, joi, pentru AGERPRES, directorul DRS Olt, Eugeniu Velcea.
„Datele statistice indică drept cauze pentru scăderea populaţiei în primul rând scăderea natalităţii şi apoi migraţia, atât internă cât şi externă. Dacă ne uităm la natalitatea din anii ’90 observăm că în judeţ erau aproximativ 7.000 de naşteri anual, mai precis în anul 1990 s-au născut 7.018 copii, iar anul trecut, în 2024, s-au născut 2.431 de copii. Totodată, în primul semestru al anului 2025, s-a înregistrat o scădere cu 11,6% a numărului de nou-născuţi înregistraţi în judeţul Olt comparativ cu primul semestru al anului trecut. Migraţia atât internă, cât şi externă, constituie o altă cauză pentru scăderea numărului persoanelor cu domiciliul în judeţul Olt”, a declarat Eugeniu Velcea.
Reprezentantul DRS Olt a menţionat, referitor la municipiul Slatina, unde populaţia a scăzut în ultimii cinci ani cu 5.356 persoane (6,5% din populaţia înregistrată la 1 ianuarie 2020), că o parte a populaţiei a migrat spre localităţile limitrofe, înregistrând o creştere a populaţiei, astfel că la Slătioara a avut loc o majorare de 6% faţă de anul 2020, la Milcov de 3,5%, la Curtişoara creşterea a fost de 0,7% iar la Găneasa de 0,1%.
Oraşul Corabia este localitatea urbană din judeţul Olt în care s-a înregistrat cea mai mare scădere a populaţiei, procentual, în ultimii cinci ani, iar localitatea rurală cu cea mai accentuată scădere a populaţiei este comuna Spineni, se menţionează în analiza statistică realizată de DRS Olt.
„Cea mai mare scădere a populaţiei urbane, din punct de vedere procentual, în intervalul 2020-2025, s-a înregistrat în oraşul Corabia (-7,6%, respectiv 1.306 persoane), iar din punct de vedere numeric, municipiul Slatina a pierdut cei mai mulţi locuitori în ultimii 5 ani, respectiv 5.356 persoane (6,5% din populaţia înregistrată la 1 ianuarie 2020). În mediul rural, în ultimii cinci ani, populaţia comunei Spineni a scăzut cu 14,1%, urmată de comuna Seaca, cu o scădere a populaţiei după domiciliu de 12,2%”, se arată în documentul citat.
Eugeniu Velcea a punctat că în judeţul Olt, în ultimii ani a continuat şi s-a accentuat tendinţa de îmbătrânire a populaţiei, astfel că la începutul acestui an indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice – de 65 de ani şi peste – ce revine la 100 de persoane tinere – sub 15 ani) a fost de 170,1%, acelaşi indicator fiind de 161% în anul 2021 şi de 90,04% în 2002.