9.4 C
Slatina
marți,21 octombrie,2025

Ultimele Articole

Pietonii, în vizorul polițiștilor rutieri din Olt. 31 de accidente, din care trei mortale, produse în județ din cauza indisciplinei pietonale, în primele nouă luni ale anului

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară, în această săptămână, acțiuni pentru impunerea respectării regulilor de circulație de către pietoni, precum și pentru conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere. Iar statisticile IPJ Olt arată că, în primele nouă luni ale anului, au avut loc nu mai puțin de 31 de accidente rutiere din cauza indisciplinei pietonale, trei dintre acestea fiind mortale.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că, la nivelul județului, indisciplina pietonală reprezintă a doua cauză generatoare a accidentelor rutiere grave: „În primele nouă luni ale acestui an, în județul Olt s-au produs 340 de accidente rutiere, dintre care 31 au avut drept cauză principală abaterile comise de pietoni. În urma acestor evenimente, trei persoane și-au pierdut viața, cinci persoane au fost rănite grav, iar 23 au suferit răni ușoare”.

Scopul activităților oamenilor legii din săptămâna în curs nu este aplicarea de sancțiuni, ci prevenirea tragediilor rutiere și protejarea vieții participanților la trafic.

Recomandări pentru pietoni

Traversarea se face numai pe marcajul trecere pentru pietoni, după asigurarea temeinică din ambele sensuri;

Evitați să traversați prin locuri nepermise sau printre autovehicule oprite;

Nu alergați pe marcajul trecere pentru pietoni și nu vă angajați brusc în traversarea străzii;

Purtați îmbrăcăminte de culori deschise sau elemente reflectorizante, în special pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă;

Evitați folosirea telefonului mobil sau a căștilor atunci când vă angajați în traversarea străzii;

Manifestați atenție sporită la intersecții, acolo unde fluxul de vehicule este intens.

„Polițiștii rutieri vor continua acțiunile preventive în trafic, scopul principal fiind reducerea numărului de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră pentru drumurile publice din județul Olt”, a mai precizat reprezentantul Poliției oltene.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți