10.2 C
Slatina
vineri,5 decembrie,2025

Ultimele Articole

Campania de Crăciun „Un dar, din suflet…”, desfășurată de Episcopia Slatinei și Romanaților, la a zecea ediție

- Advertisement -

Pentru a veni în sprijinul copiilor și persoanelor nevoiașe, Centrul Social din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, Liga Tinerilor Creştini Ortodocși Români, Filiala Olt, și Asociația Sfântul Policarp organizează, în perioada 1 – 25 decembrie 2025, ediția cu numărul X a Campaniei de Crăciun „Un dar, din suflet…”, care se va desfășura în toate parohiile eparhiei. 

În cadrul acestei campanii se vor colecta hăinuţe, jucării, alimente, produse de igienă şi de curăţat, pentru a fi distribuite copiilor nevoiași și familiilor cu mulți copii, care trăiesc în lipsuri și au nevoie de sprijinul nostru.

„Ai câteva hăinuțe, jucării, cărţi sau chiar jocuri pentru copii, pe care nu le mai foloseşti? Copiii au crescut şi nu se mai joacă cu ele? Nu le abandona într-un sac! Bucură-i şi pe alţi copii, dăruind din jucăriile tale! În perioada 1 – 25 decembrie 2025, la fiecare biserică din județul Olt se vor colecta: hăinuțe, jucării, alimente, produse de igienă şi de curățat, pentru a fi oferite copiilor nevoiași și familiilor cu mulți copii, care trăiesc în lipsuri și au nevoie de sprijinul nostru”, se arată într-un comunicat remis de Episcopie.

La nivelul municipiului Slatina se pot face donații și la Centrul Social al Episcopiei Slatinei şi Romanaților, din strada Grădiniței, nr. 1, lângă Biserica cu Hramul „Sfânta Treime”, situată în oraşul de jos, persoană de contact fiind preotul Constantin Aldea, consilier social-filantropic.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți