3.9 C
Slatina
joi,11 decembrie,2025

Ultimele Articole

ADR Centru: Finanțare UE de 100 milioane lei pentru dezvoltarea serviciilor de paliație din opt unități medicale

- Advertisement -

Fonduri europene de aproape 100 milioane de lei au fost atrase pentru dezvoltarea infrastructurii a 8 unități medicale publice care furnizează servicii de paliație, din cinci județe ale regiunii Centru, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Potrivit sursei citate, este vorba de unități medicale din Brașov și Victoria (județul Brașov), Aiud (județul Alba), Cristuru Secuiesc și Vlăhița (județul Harghita), Târnăveni și Luduș (județul Mureș) și municipiul Sibiu.

‘În calitate de Organism Intermediar pentru Programul Sănătate, către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au fost repartizate încă opt contacte de finanțare, din partea Autorității de Management a Programului Sănătate. Astfel, la nivelul Regiunii Centru sunt acum în total 47 de proiecte gestionate de ADR Centru, finanțate din Programul Sănătate’, se menționează în comunicat.

Proiectele contractate în cadrul apelului ‘Investiții în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliație’ vizează dezvoltarea și crearea de noi infrastructuri pentru servicii de paliație, pentru unitățile care furnizează servicii de paliație și pentru unitățile sanitare publice care tratează acuți în vederea transformării acestora în unități sanitare publice care furnizează servicii de paliație, prin investiții în construire/extindere/ modernizare/ reabilitare și, dacă este necesar, dotare, inclusiv cu echipamente destinate să crească gradul de accesibilitate a populației la serviciile publice de sănătate.

‘Valoarea totală a celor opt contracte de finanțare se ridică la 206,4 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de aproape 100 milioane de lei. Beneficiarii celor opt proiecte sunt unități sanitare publice, coordonate de autorități publice locale și ONG-uri care furnizează servicii de paliație, iar investițiile vor fi realizate în municipiile și orașele Brașov, Aiud, Vlăhița, Târnăveni, Luduș, Sibiu, Cristuru Secuiesc și Victoria’, precizează ADR Centru.

Organismul Intermediar Program Sănătate din cadrul ADR Centru gestionează în prezent 47 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de aproape 634 milioane de lei, încheiate în cadrul Priorităților 1, 2, 3, 4 și 7 ale Programului Sănătate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți