0.1 C
Slatina
joi,25 decembrie,2025

Ultimele Articole

ONRC: 141.794 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele 11 luni din 2025, număr în creștere cu 21,22%

- Advertisement -

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut, în primele 11 luni din 2025, cu 21,22%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 141.794 de înmatriculări, din care 92.765 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 31.722 (+27,5%, comparativ cu primele 11 luni din 2024) și în județele Ilfov (8.739, +24,49%), Cluj (6.970, +20,03%), Timiș (6.644, +25,19%), Iași (6.063, +32,93%), Brașov (4.890, +13,51%), Constanța, (4.681, + 12,99%) și Dolj (4.651, +57,93%).

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primele 11 luni din acest an, în județele Covasna (756, +35% față de aceeași perioadă din 2024), Ialomița (897, +20,73%), Teleorman (925, +15,19%) și Mehedinți (977, +16,03%).

În toate județele s-au înregistrat creșteri ale numărului de înmatriculări, cele mai mari fiind consemnate în județele Dolj (+57,93%), Alba (+54,35%), Tulcea (+48,22%) și Brăila (+39%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: transport și depozitare (24.545), comerțul cu ridicata și cu amănuntul (22.251), activități profesionale, științifice și tehnice (13.412).

În noiembrie 2025, au fost înmatriculate 15.038 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București (3.233) și în județele Ilfov (959), Cluj (799), Timiș (760) și Iași (664).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți