2.3 C
Slatina
sâmbătă,10 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Vreme deosebit de rece, ger, precipitații și vânt puternic pe parcursul a patru zile, potrivit unei informări emisă de meteorologi

- Advertisement -

Reprezentanții Administrației NAționale de Meteorologie au actualizat în dimineața zilei de vineri, 9 ianuarie, informările de vreme capricioasă, iar acum una dintre acestea este în vigoare pe parcursul a nu mai puțin de patru zile. Întreaga țară va fi afectată de informarea meteorologică, însă și alte zone din România se vor afla sub incidența unor Coduri galben până în dimineața zilei de luni.

Informarea este în vigoare de vineri, la ora 10:00, și până marți, 13 ianuarie 2026, la ora 10:00, fenomenele vizate fiind vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte și polei, ninsori și local strat de zăpadă, intensificări ale vântului.

„Vineri și sâmbătă (9 și 10 ianuarie), vremea va fi rece în jumătatea de nord a țării, unde vor fi maxime preponderent negative cuprinse între -9 și 0 grade, cu cele mai coborâte valori în regiunile intracarpatice. Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi geroasă cu minime termice de -14…-10 grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei. Pe parcursul zilei de sâmbătă în nordul Moldovei gerul va persista și vor fi valori de temperatură în jurul a -10 grade. Începând de sâmbătă noapte și până marți (13 ianuarie) vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest. Vor fi temperaturi maxime în general între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa în marea lor majoritate între -18 și -6 grade”, transmite ANM.

Meteorologii mai spun că, temporar, vor fi precipitații în seara zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă în jumătatea de vest a teritoriului, iar sâmbătă și duminică pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în rest. În noaptea de vineri spre sâmbătă în Crișana, Maramureș și pe arii restrânse în Transilvania va ninge, iar în Banat, Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia, precipitațiile vor fi mixte și izolat se va depune polei. Mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă în general de 5 – 15 centimetri, echivalent în apă de 10 – 15 litri pe metru pătrat, în extremitatea de sud și sud-est a țării.

Vineri, intensificări ale vântului vor fi temporar în sud, est și la munte, sâmbătă în sud-est, iar în zilele următoare în special în sud-vest și la munte. Vor fi viteze de în general de 40 – 50 de kilometri pe oră în zonele joase și de 60 – 70 kilometri pe oră la altitudini mari, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Potrivit ANM, până pe 15 ianuarie vremea va continua să fie deosebit de rece în nordul, centrul și estul teritoriului, geroasă în timpul nopților și dimineților.

Una dintre atenționările Cod galben de intensificări ale vântului și zăpadă viscolită este valabilă vineri, în intervalul orar 10:00 – 17:00: „În Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 70…85 km/h, viscolind zăpada depusă, iar vizibilitatea se va menține sub 100 m”.

Un alt Cod galbe, de data aceasta de temperaturi deosebit de scăzute și ger, este în vigoare de vineri seara, la ora 20:00, și până sâmbătă, 10 ianuarie, la ora 20:00.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă (9/10 ianuarie) în nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor fi temperaturi minime deosebit de scăzute și ger, astfel că acestea se vor situa în general între -14 și -10 grade. În județele din nordul Moldovei, gerul va persista și pe parcursul zilei de sâmbătă, astfel că temperaturile maxime vor fi în jurul a -10 grade”, arată meteorologii.

Iar din seara zilei de 10 ianuarie și până luni, 12 ianuarie, la ora 10:00, vor fi temperaturi deosebit de scăzute și ger în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte: „În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni deosebit de rece, geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra între -12 și -3 grade, cu ger persistent și peste zi, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa în marea lor majoritate între -18 și -6 grade”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți