-2.5 C
Slatina
luni,12 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Peste o sută de amenzi date în weekend de polițiștii din Olt. Nouă șoferi scoși din trafic, în urma abaterilor comise în trafic

- Advertisement -

Polițiștii olteni au desfășurat și la sfârșitul săptămânii trecute activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Ca în fiecare weekend abaterile constatate nu au întârziat să apară, iar oamenii legii au dat peste 100 de amenzi, în cuantum de aproximativ 50.000 de lei. Iar pentru abaterile comise pe drumurile publice care tranzitează județul Olt, un număr de nouă șoferi au fost lăsați pietoni, fiindu-le reținute permisele de conducere. 

Agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

„În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 84 de solicitări, dintre acestea 60 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut nouă permise de conducere, dintre care două pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, două pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cinci pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și patru infracțiuni la regimul rutier. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor”, a spus reprezentantul IPJ Olt.

Depistat în stare de ebrietate la volanul unui autoturism

În cadrul activităților de la sfârșit de săptămână, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 10 spre 11 ianuarie, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, în comuna Tia Mare, un autoturism condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,85 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

La volanul unei mașini deși nu avea permis auto

În după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 16:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 193, din localitate, un autoturism condus de un slătinean de 19 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Conducea un autoturism neînmatriculat

Tot pe 11 ianuarie, dar în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din Slatina, un autoturism condus de către un slătinean de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată. În cauză, pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți