Pasionații de alergare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi Olt și Bazei Militare 99 Deveselu s-au întrecut, vineri, 20 februarie 2026, atât pe pistă, cât și în spiritul competiției și al fairplay-ului.
Pista de alergare din Parcul Tineretului Slatina a fost cea care a găzduit Cupa Protecției Civile la cros, proba de 3.000 de metri.
Un polițișt și doi pompieri au fost cei care au urcat pe cele trei trepte ale podiumului, astfel: Marius Păun de la IPJ Olt – locul I, Iulian Pipin de la ISU Olt – locul II și Alexandru Ursu, tot de la ISU Olt – locul III.

În finalul competiției de cros, toți participanții au fost felicitați de conducerea ISU Olt pentru ambiție și efortul depus.




